Introspecțiile Evei

IMG

Născută pentru a fi ea însăși poezie…

Sunt poeți zămisliți a fi poeți înainte de a fi atins penița…

Sunt poeți meniți a fi poeți înainte ca versul lor să ajungă la noi pentru a căpăta prin lecturile noastre, dar cine suntem noi oare pentru a decide, dovada harului lor…

Sunt poeți care scrijelesc, nu pe hârtie, ci direct în emoțiile și amintirile noastre.

Alina Gabriela Danciu nu scrie doar pe hârtie. Ea leagă simfoniile de metafore cu mult înainte de a se fi așezat în fața colii, strângând aripile creației, îmblânzind creația însăși, încă din momentul în care degetele-i ating coardele-condei ale harpei.

Acolo, în tainica legătură a artistei cu sunetul lirei, acolo se nasc poeziile ei. Pentru că muzele așa au vrednicit-o: între două lumi de creație care se întrepătrund pentru a înălța versul spre Olimpul de unde i s-a hărăzit talentul. Prin ea, condeiul își împlinește menirea de a așterne, nu doar litera ce va deveni picătura de cerneală pe hârtia creației, ci însăși curcubeul-vers dintre ea și noi, ticluind acea literă-punct care ne poate răsturna lumea.

Ascultând-o pe Alina Danciu la harpă vei simți și vei trăi versul; așa cum, lecturându-i poeziile, vei auzi parcă sunetul lirei. Sunt două lumi de nedespărțit pentru artistă. Sunt frânturi de aripă pe care muzele le-au rupt din ele și le-au dăruit poetei pentru a plămădi ea însăși aripi de muză.

Ea trăiește între două lumi, între da și nu, lăsându-și propriul timp devastat de ochii lectorilor hămesiți, încoronând copacii de cunoaștere. Iar noi, în vreme ce ne adăpăm din nepământeanul ei popas poetic, asistăm la spectacolul creației… Acolo unde îngerii Alinei Danciu ard în cuvânt cuvinte de bunăvestire, cusând aripile frânte.

Ea scrie pentru noi prin noi, tot ceea ce deslușim în rândurile ei fiind aidoma trăirilor noastre: triste ori vesele, arzând sau „înrăcite” în blazare.  

Poeta dovedește nu doar curaj în abordarea poeziei, de la cea de dragoste la versurile-stih, ci și o remarcabilă versatilitate lirică, meleagurile poetice descrise sub penița ei rezonând afectiv cu trăirile nepământene ale sunetelor de harpă.

Poeta scrie, scrie pentru a ne păstra sculptați în cuvinte; arde, trebuie să ardă, pentru a ne aduce mai aproape de alfabetul inimii ei, din care desprinde, și nu credeți că nu doare, litere-poem pentru fiecare.

Ne provoacă la o întâlnire lirică în miez de cuvinte pentru a ne picta cu nămeți în mii de culori sub ropotul de cireșe căzătoare din palme de îngeri mov.

Născută pentru a fi ea însăși poezie, acum știm că fiecare vers al Alinei Danciu e o rugă ce va fi să ne audă și în viețile următoare…

 

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor și editor

ISBN 978-606-8639-15-4

Secretele chemării

IMG

Crini de metafore sub lespezi de interogații…

Poeziile lui Cristian Cruți surprind… Uneori, chiar șochează. Și nu din cauza „tehnicii”, pe care tânărul poet o stăpânește, fandând de la rimă la versul alb, din poezia de inspirație eminesciană spre adevărate scrisori literar-testamentare către urmași, ci prin felul în care lumile lui se ciocnesc în versuri.

Este o atmosferă stranie. Într-adevăr, demnă de chemări secrete. Aici vorbește pătimaș – eminescian. Dincolo se încătușează în imaginea a ceea ce nu a reușit (încă) să-și contureze în oglinda destinului, iar o filă mai departe se răzvrătește aproape demonic.

Jocurile lui se preling parcă dintr-o peliculă în care personajele diafane se dezmembrează în matruști pentru a se releva felurite personaje dure.

De fapt, toate sunt fețele aceluiași personaj: El, poetul. Sunt cauzele dar și efectele luptei dintre cioburile de oglindă în care poetul vrea să-și destăinuie iubirile, temerile, dar și revoltele.

Un poet răzvrătit, care știe să îmbrace versul duiosului când se cade, dar rupe și coaste de vers în sunete de clopot.

Aici poetul vrea să coboare Luceafărul prin versul lui; dincolo chinuitoare interogații pe care Cristian Cruți le construiește și le închină celui de al doilea personaj, demonul.

Privite alternant, poeziile volumului Secretele chemării se pot decripta ca veșnica luptă dintre bine și rău ori întrupări fugare, dar nu fragile, de chemări spre lumină sau întunericul unor tărâmuri pe care Cristian Cruți le zugrăvește într-un pastel pe care îl pune a priori sub semnul interogațiilor sale.

Și totuși, par parcă prea nenumărate bătăile de clopot în dunga versului. Și par prea multe imagini demonice presărate printre stihuri.

Dar Cristian Cruți își zugrăvește cu talent volumul și, în cele din urmă, trăgând lespedea ultimei file, gândurile par a se ridica spre lumina pe care poetul o căuta în ochii plini zdrobiți în propriul pumn.

 Cezar A. Mihalache,

editor

ISBN 978-606-8639-17-8

postume

IMG

La debutul unei regăsiri…

Poezia simbolistă și poezia metamorfoză sunt cele două identități pe care Mugur Dumitriu ne invită să le descoperim în acest volum de debut. Un volum în care versul stănescian se împletește cu amprente bacoviene și care, pas cu pas, te conduce spre poezia cugetare, cristalizată nu doar în fractali de haiku, ci și în adevărate versuri-aforism.

De altfel, chiar dacă poetul se definește ca fiind încă „într-o continuă căutare”, această primă oprire poetică dovedește că a găsit o cale. Ne reține atenția chiar din titlul volumului pe care ni-l propune: postume. O desprindere de „raționalul poetic”, provocându-ne, dar, mai ales, provocându-se, în a se cunoaște, descifrând sfârșitul, ce reprezintă de fapt, transcendența și purificarea prin artă.

Cu alte cuvinte, atitudinea sedițioasă de a se transpune poetic în linia postumelor nu este întâmplătoare, autorul anihilându-si propriul eu, eliberându-se de ego și orice fel de dogme, spre a atinge Catharsisul prin vers. Acel vers-chintesență la care alți poeți ajung după un lung drum, o lungă căutare.

Chiar dacă este modest față de forța lui poetică, Mugur Dumitriu dovedește că nu are nevoie de etape intermediare.

Impactul pe care îl are asupra cititorului se datorează naturaleții, prin curgerea firească a versului și prin folosirea unei bogate palete stilistice și lexicale,  conturând frământări interioare ce trasează o puternica dorinta de verticalitate a spiritului.

Poetul nu poate fi doar „donator de fericiri proscrise”, chiar și înlănțuite în echilibrul metaforic al peniței ce scrie cu har, el trebuie să își asume cuvintele pe care le-a așternut pe hârtie „dintr-alt eu” și poate răvășite „din alt veac”, revelându-ne acea neblazare pe care o transmite poezia sa, ca un manifest împotriva comunului.

Ca mesaje meditative, „postumele” lui Mugur Dumitriu reprezintă, de fapt, o resurecție spirituală, provocându-și cititorii către introspecție, spre a parcurge cea mai frumoasă cale, aceea a regăsirii de sine, a eului nealterat, acel eu fără de măști.

Alina Gabriela Danciu,

poetă

ISBN 978-606-8639-16-1

Clipă măiastră

IMG

Am descoperit-o pe tânăra Andreea Arsene în postura de militantă a generației ei… O tânără activistă pentru Dreptate și Demnitate Națională, o luptătoare pentru trezirea părții de națiune pe care o reprezintă prin tinerețea ei nesupusă și care m-a încântat prin curajul de a spune lucrurilor pe nume.

Am redescoperit-o mai târziu în calitate de gazetar. Gazetar. Nu simplu jurnalist ori ziarist. Căci rândurile ei, scrise din suflarea unui luptător cu sistemul, cu tarele societății, și, mai ales, cu blazarea celor mai în vârstă, culmea, cei ce au scuturat cândva un jug, dar astăzi sunt înghenuncheați de resemnare, rândurile ei, dară, ard indiferența, timiditatea și nepermisa resemnare. Inclusiv abandonul celor de vârsta ei, generația care, astăzi, ar trebui să stea păvază valorilor regăsite și redescoperite de noi, în Decembrie 89, după deceniile cenușii.

În rândurile ei de gazetărie afli stropii de arsenic ce străpung retina celor blazați, încurajează pe cei ce încă mai aveau ochi să vadă, dar nu avea cine să-i îndrume, și redeșteaptă pe aceia care, piloni ai schimbării din Decembrie 89, s-au transformat, sub presiune vremurilor post-decembiste, a dezamăgirii care a săpat poate cel mai mult în conștiința pe care o națiune trebuie să o transfere celor ce vin, în pionii unei resemnări pe care, ei, Vlădicile Politruce, și-au clădit cetățile oligarhice.

Am descoperit-o însă pe militanta Andreea Arsenie, nume predestinat luptei pentru cauza naționalistă, și învăluită în petalele liricii eminesciene.

Sunt cele trei petale ale unei adevărate Flori albastre: militantul, gazetarul, poetul… Petale ce au irumpt din cea mai sinceră adorație pe care simplul om o poate destăinui Poetului Național. Aceea în care, clădind publicistică și, iată, vers, Andreea Arsene o așează ca pavoaz al destinului ei: „Eminescu a dat sens existenței mele”…

Este o recunoaștere pe care puțini POEȚI ar avea curajul să o exprime. Ceilalți ar tăcea, ar strânge din dinții vanității, cu atât mai acerb cu cât și-ar așterne mai multe rânduri, goale, „operelor” lor. Dar aceia sunt epigonii… Cei care, crezând că dăruiesc cititorilor versuri (dar poți oare să dăruiești fără a adora?) doar plagiază în rime stângace marele poet.

Poeziile, poemele și manifestele Andreei Arsene îți destăinuie poetul-publicist care respiră eminescul.

Gazetarul care strânge sub penița rimei adevărate Manifeste naționaliste, militantul care cheamă la Trezire din fiecare rând așternut.

Sunt mândru că am întâlnit-o pe Andreea Arsene… Că ne-a descoperit, căci ea este râul care și-a strâns crestele de revoltă și neîngenuchere spre noi, poeta-gazetar fiind o dovadă pentru noi, cei care am început a traversa rubiconul lui Decembrie 89, că nu ne-am ridicat pumnul degeaba, autoarea Clipei măiastre dedicate Națiunii, putând fi acel lider care își va îndruma curând generația acolo unde noi nu am mai pășit.

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-14-7

 

Memoria clipei

IMG

De departe, Iulian Crețu este el însuși un personaj-reper. Prin ceea ce a făcut pentru „micul Paris”, ca viceprimar, dar și pentru ceea ce a clădit, prin proiecte și îndemnuri, pentru restul țării, din fruntea Ligii Primarilor.

Este personajul de care aveam nevoie pentru a face trecerea, de la sistemul centralizat-planificat, la economia de piață. Un personaj providențial care nu a venit de nicăieri, ci a și-a pus amprenta asupra Bucureștilor grație Seniorului Corneliu Coposu. Cel care l-a îndemnat să intre în lupta cu cenușiile mori de vânt. Iar proiectele pe care le-a pus în aplicare în mandatul său de viceprimar au contribuit major, la începutul anilor 90, la dezvoltarea capitalului privat într-un oraș cenușiu. Iar de am mai fi avut măcar doi-trei primari cu o gâdnire economică de piață, atuu-ul profesorului Crețu fiind tocmai pregătirea economică, „micul Paris” ar fi arătat astăzi poate cu adevărat ca o mare capitală europeană.

Cezar Adonis Mihalache,

editor

294 de pagini,

ISBN 978-606-8639-04-8

Suspinul florilor de crin

IMG

Carmen Rodica Norocea din Craiova, o distinsă doamnă abia trecută de prima jumătate a centenarului de viață pe care i-l dorim, mi-a mărturisit cu dezarmantă sinceritate: ”Poezia este hrana sufletului meu, la care nu pot să renunț, este pasiunea mea, s-a născut din suferință, întruchipând în poezie tot ce am trăit și mi-a lipsit de-a lungul viețiii, în poezie regăsind dragostea și dorul de viață…” Aveam să aflu, totodată, că nu a publicat nici măcar un vers de când scrie și că, datorită paginii FB pe care o păstoresc, dedicând-o poeților contemporani în mare parte neafirmați, a simțit chemarea, a simțit că a venit vremea să îndrăznească… Și nu oricum… Ei, bine, Carmen Rodica Norocea apare în trei cărți: ”Limba noastră eminească ” și „Terapie prin poezie”, volume de colecție antologică și în prima carte de autor, „Suspinul florilor de crin”, pe care am onoarea să o prefațez. Aș putea numi… triplu debut această performanță a norocoasei Norocea care, astfel, parcă vrea cu ardoare să recupereze anii risipiți în care, lipsită de încredere în sine și camuflată în sine, nu și-a găsit timpul și locul pentru a-și depăși inhibițiile spre a  ieși la lumină.

Nu voi da curs tentației de a scrie cu prețiozitate și pretenții exegetice despre colega mea de suflet și stihurile ei, despre calitatea poeziilor, despre cantabilitatea exprimării lricie cursive, lin curgătoare prin cuvinte simple, neforțate, neîncărcate de sofisme și balastru stilistic, despre tematica foarte cuprinzătoare, despre mesajele calde, pilduitoare ce rezidă din fiecare creație, despre registrul coloristicei lirice, despre contrastul dintre unele versuri curate, inocente chiar, și alte versuri stilate, apăsate, păstoase, virulente, atent meșteșugite, ci voi pune punct scurtei prezentări declarând-o, „decretând-o” pe autoare drept Poet(ă), creatoare care își vede visul cu toți (!) ochii – cei ai feței, cei ai minții și cel al frunții, pineal, ciclopic, ba și mai mult decât a visat: de trei ori Poetă, deodată, performant, cu numele pe trei cărți. O felicit!

Romeo Tarhon, scriitor

ISBN 978-606-8639-13-0

148 pagini, poezie