Aidoma unei legende; contrapuneri… Așa s-ar decripta, filă cu filă, noile petale de inspirație pe care ni le oferă Petru Jipa… Și se resimt suspinele de aduceri-aminte ale poetului, ce va fi plâns metafora pe corabia muzei Loreley, dar și revoltele adâncite în vers ale piraților ce ne-au zdrobit poemele de metafore zidite până cândva în preajma noastră…

„Mireasa din grotă” contrapune din titlul volumului puritatea cu terifiantul. O așternere rânduită în străpungeri ale binelui asupra răului în versuri construite și reconstruite din metaforicele povești ale munților noștri.

Dar, mai ales, te surprinde poate cea mai vizibilă contrapunere: el, poetul de metafore, contra acelui „Kramer” din motto-urile ce însoțesc parte dintre poeziile noului său volum. Motto-uri menite a împlini pildele din versuri și care, de ar fi împreunate între filele unei alte mirese poetice, ar puncta cititorului, albul din întrezărirea metaforelor, acea luminiță de la capătul (ne)grotelor de vers, prin care se zidește pe retina minții, pâlpâind, însăși mireasa, ca o străfulgerare de lumină dătătoare de speranță, într-o geană de vers pe care, poate, poetul nu o conștientizează, nu încă!, dar îi va fi curs ca inspirație din vârful peniței: poezia în respirație haiku. Este, iarăși, o contrapunere ce stârnește imaginarul: „motto”-ul de inspirație clasică și „haiku”-ul ca transpunere, chiar transcendență, spre un alt altceva. Și nu ne-ar surprinde revărsarea următorului izvor de metafore „jipaniene” sub forma picăturilor, puține, dar complete tocmai prin puținul lor, al unui următor volum cu versuri haiku. O poezie evolutivă, de la versul de început al acelui „hokku” tangibil în mesajele din primele poezii, dar nu complet regăsibil, la șirul de versuri „de” și „în” completarea într-o privilegiată, și din ce în ce mai sesizabilă, nu doar ca umbră de poem lăsată peste geana de imaginație a cititorului, neîncorsetat în reguli stricte, în completarea, așadar, a poeziei-motto dintr-un haikai ce se anunță drept împlinire și contemplare în filele „jipaniene”.

Cezar Mihalache Adonis,

scriitor

Maria Udrea inspiră mireasmă de iubire și expiră elixir de poezie. Versurile sale cântă și încântă, curg melodios în ritmuri clasice. Exersându-și nativitatea lirică mulată pe sufletu-i limpede și generos, uimește și cucerește încă de la acest prim volum de autor special din pleiada „curentului  douăzecist” de poeți ai deceniului doi din mileniul trei, unde îi este locul și Mariei Udrea, al cărei talent  înflorește. Fără un limbaj poetic sofisticat, fără aliniamente lingvistice sinuoase, această poetă care s-a descoperit pe sine la vârsta maturității, exersează cu mare succes  elegia, dar și speciile lirice cu formă fixă, între care rondelul și dublul rondel, sonetul, ronsetul, pantumul, glossa… Scrie mai ales poezie de dragoste, dar și poezie patriotică, meditativă, satirică… excelând în a crea „replici” lirice inedite, care nu sunt pastișe, ci artă. (Romeo Tarhon)

170 de pagini,

ISBN 978-606-8639-71-0

Romeo Tarhon este Poetul timpurilor noastre, ale cărui creaţii lirice de mare valoare stilistică vin să demonstreze realitatea de necontestat a faptului că limba română, născută în cele mai vechi timpuri, va continua să fi e un izvor nesecat de inspiraţie şi de inovaţie literară, lexicală, prozodică, pentru Poeţii şi Prozatorii care fac artă din dragostea pentru Cuvântul-Altar al naţiunii. Poate că Poeţii hărăziţi să fi eiPoezie sunt puţini la număr, dar Vocea lor, cu siguranţă, se va face auzită şi trăită peste timp. Şi, atâta timp cât ei,desăvârșindu-l, vor duce Cuvântul la rang de artă sacră, sfinţindu-l prin Har, Limba va fi mereu vie şi mereu va fi o forţă care va răzbate în pofi da tuturor epigonilor şi a celor care caută din invidie să defăimeze valoarea autentică, spurcând Limba. Datorită dăruirii unor creatori și mentori de valoare, stigmatizaţi de-o „lume mică şi anostă”, vor fi descoperiţi şi vor creşte mereu alţi poeţi și prozatori care vor asigura triumful Limbii şi Literaturii Române.

ISBN 978-606-8639-69-7

poezie, 184 de pagini

Compusă din acte, scene şi tablouri cvasidramaturgice în fiecare piesă lirică, fenomenologia poetică a Amaliei Năcrin îşi are izvorul tămăduirii (!) în cleștarul inepuizabil al inspirației divine din care își extrage forța creației, apa vie indispensabilă setei de poezie. (Romeo Tarhon)

Poeta Amalia Năcrin nu măsoară cu ruleta versului visele zburătoare… Nu le pune cătușe pentru a nu mai hoinări fără identitatea. Ea scrie versuri, nu pe hârtie, ci direct pe tâmple de așteptare. Scrie în cioburi de vise legate de imaginar prin eșarfe de trup. Scrie în necuvintele abstractului. Ici, se revarsă spre noi; exploziv într-o pleiadă de lanuri de maci… Colo, cotrobăie răscolit verdele alb prin tavernele identităților noastre. (Cezar A. Mihalache)

ISBN 978-606-8639-61-1

108 pagini, poezie