Emilian Lican dispărut în trecut, undeva prin filele primei lui cărți, sătul fiind de dedublări de personalitate artistică, oscilând tematic de la patriotism la dragoste adolescentină, de la versuri religioase la iubiri ludice… Firea licantropă a omului îmblânzit de dragoste este metamorfozată definitiv în omul care dorește să scrie doar versuri de iubire. „Cine și cum este, de fapt, ca om și poet, autorul acestei minunate cărți de debut, semnată cu provocatorul pseudonim LICAN, deslușim chiar în opera literară pe care o aduce la lumină. Lecturând unele poezii între care „Spirit renăscut”, vom descoperi la acest poet un adevărat cult  pentru… lupi,  pentru simbolistica străveche, legendară, a ceea ce reprezintă pentru poporul traco-dac acest animal pur, inteligent și, pe cât de feroce, pe atât de tandru.

ISBN 978-606-8639-50-5,

poezie, 112 pg.

Povestirile din acest volum balansează între imaginativ și instantaneu social. Parte dintre povestiri pot fi încadrate ca eseuri atent îmbrăcate în haine metaforice… „Alte povestiri” sunt ușor încadrabile însă în stilul beletristic al prozei scurte. Dar toate sunt ușor de citit. Curg în nararea imaginarului sau punctarea unor concluzii de viață, așezarea lor pe firul cărții nefiind deloc întâmplătoare.

Nici momentul în care aceste povestiri văd lumina tiparului nu este întâmplător, volumul născându-se pe intinerariul ascendent evolutiv al cunoașterii și al trăirilor autoarei, „într-un punct al vieții” în care autoarea se simte în „stare, aptă, capabilă de a trage anumite concluzii”, de a-și revizui „trăirile, comportamentul, logica și nu în ultimul rând impresiile formate de-a lungul timpului despre oameni și viață”.

Autoarea are un stil alert, o adevărată peniță de scenarist, poveștile ei construindu-se ca un tablou viu cu fiecare tușă. Deși nu ard sub împletituri metaforice stufoase, scrierile Aurorei Cristea se citesc pe nerăsuflate. Și au marele avantaj de a putea fi recitite foarte aproape ca moment după prima lectură, corelându-se într-un firesc aproape surprinzător cu experiențele noastre de viață. Atât cu experiențele trecute, dar și cu fiecare moment din „Carpe diem” -ul cotidian.

Despre autoare vom mai auzi! Neîndoielnic! Fie prin scenariile care se simt a fi gata a irumpe de sub penița tumultului de cunoașteri, experiențe și imaginație, fie într-un viitor roman al cărui filon strălucește printre rândurile actualei cărți precum mica nedespărțită încă de minereul brut.

Autoarea scrie despre stările și trăirile fiecăruia dintre noi. Despre dragoste, despre trădare, despre cunoaștere, despre dezamăgire, despre iluminarea care se aprinde la capătul unui fir de îndoială. Dar scrierile ei au mereu un element surprinzător. Fie în evoluția personajelor beletristice, fie în concluziile din cadrul eseurilor. Eseuri care, poate, la prima lectură par literare, dar sunt crochiuri cu tente filosofice, fie din prozele scurte care, de asemenea, la prima întâlnire, par însăilări de imaginativ îmbrăcat în epitete, dar care sunt tot lecții de viață.

Multe dintre aceste „pastile” au și un pertinent caracter editorial. Dar nu sunt simple creionări de presă, ci adevărate cronici, atât pentru urmași, cât mai ales pentru trezirea contemporanilor. Sunt strigătele de durere și disperare față de soarta țării, despre evoluția ori, mai bine spus, involuția oamenilor ei…

O țară pe care autoare o contemplă în tristețea-i grandioasă. Pentru că, da!, și năruirea cutumelor unei țări poate fi grandioasă… „Săracă țară cu urmași suferinzi! Ai fost nefericită, dar vei ajunge și mai nefericită! Numai Dumnezeu te mai poate salva!”…

O salvare va exista, însă! Autoarea este încredințată de acest lucru, încheindu-și povestirile cu dorința vieții de a trăi, parafrazându-l chiar pe celebrul savant român, prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, printr-o concluzie de final, nu doar al povestirilor, ci al întregului volum: „lumea se va schimba în bine”…

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-43-7,

proză, 233 pg.

Îngrijorat în sine de trecerea anilor, de luminile, poate, insuficient prezente lângă icoanele predecesorilor, lângă dreapta viețuire alor lui, Nicolae Danciu, aflat într-o răscruce cu însemne de taină dumnezeiască greu descifrabile încă, a decis să se mărturisească public alor săi și, prin ei, lumii. Simte că îl apasă adevărurile tot mai puțin vizibile într-o umanitate alungându-și omenitatea.

Și cum altfel să te alături pelerinilor luminii decât îmbrăcând, după străvechea rânduilaă, straiele de curat: aici, în acestă carte mărturisitoare, cele ale poeziei. Și-l desprind pe autor din propria desprindere, blagiană în sine, de prima, vizibila formă de existență: Iar eu plimb pasul ușor/ Peste marele covor/ Talpa cu grijă-mi coboară/ Pe unde trec să nu doară („Primăvara”). O carte a mărturisirii iubirii prin iubire, acesta este parcursul osteninței poetice a lui Nicolae Danciu la timpul când pasărea Phoenix își face tot mai clară chemarea.

 Aurel Brumă, scriitor

Poezia este aidoma iubirii… Nu a unei anumite iubiri, nu a „acelei” iubiri, nici măcar a a unei iubiri întâmplătoare, ci aidoma fiecărui fior din malul stâng ce mărginește oceanul nostru de sentimente. Și este, cum altfel, neprețuită! Și nici nu riști să o pierzi. Nicicând! O mai uiți într-un colț, o rătăcești poate printre alte file scrise sau care așteaptă a-și umple trăirile, dar nu ai cum să o pierzi! Poți să o închizi într-un sertar sau să o ascunzi sub un vulcan de litere și cărți… Dar ea nu se pierde. Rămâne lângă tine, credincioasă. Pentru că, nu te trădează. Te așteaptă, acolo, între coperțile cărților, să te întorci spre ea. Să o regăsești când ai nevoie de cuvintele ei…

Poeziile Iuliei Herbil, demnă urmașă de iulii poetice, sunt file care așteaptă cuminți între coperți de carte. Aici timide, aici vulcanice, oglindind nu doar clipele din noi care au inspirat poeta, pentru că, da!, poeta își recunoaște izvorul de inspirație în fiecare dintre noi, un frumos duplex între ea – poeta, muză la rându-i pentru noi, și noi – muze într-un muzeu al sentimentelor și trăirilor, cetate căreia poeta i-a trecut pragul parcă pentru ne prinde de mână și a ne arăta lumea. Lumea care există dincolo de trădări, de eșecuri, de risipiri… De teamă, de ce nu?!

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-42-0,

poezie

Sunt două lucruri despre care este aproape imposibil să scrii… Să scrii încercând a cuprinde totul! Să destăinui ceea ce ai primit de la ele ca iubire, ca sacrificiu… Sunt două ființe de lumină pentru a căror descriere și mulțumire cuvintele vor fi mereu prea sărace… Mama și Dumnezeu… Da, poți așterne pagini întregi! Rânduri după rânduri cât pentru o viață de om! Și tot nu vei fi spus tot! Tot nu vei fi reușit să le întorci măcar o scânteie din strălucirea pe care ele, ființele de lumină, ți-au dăruit-o.

Dar tocmai în această nemărginire a imposibilului stă minunea verbului „a afla”. Să descoperi mereu și mereu lucruri pe care nu le-ai spus. Clipe pentru care nu le-ai mulțumit. Momente în care iubirea și admirația devin fresce ale unei idolatrizări. Un tablou în noi a icoanei celei ce ne-a născut și ne-a vegheat, ea, Mama, o oglindă în care să ne vedem pe noi sub forma creației pe care ne-a dăruit-o El, Dumnezeu…

Iulia Herbil are o peniță magică… Pe care o strecoară în călimara sufletului pentru a decupa picuri de trăiri pe coala hârtiei. Versurile ei trădează o făptură atât de sensibilă încât titlul volumului nu mai surprinde. Ci completează versul. Este deopotrivă și Început, și Cuprindere… Nicicând încheiere… Pentru că versurile Iuliei nu sunt menite a fereca trăiri în colivii din pagini de carte…

„Între Mama și Dumnezeu” reprezintă, în fapt, cartea de suflet a fiecăruia dintre noi. Omagiul adus Mamei – cea dintâi Divinitate pe care o vedem, și singura pe care o și atingem, și închinarea în fața lui Dumnezeu, care ne veghează, îndrumându-ne în treptele devenirii noastre.

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-41-3,

poezie

Adormi nopți în şir cu ochii plini de lacrimi, ajungi să te condamni mereu şi să te simți inutilă ( nu acesta era visul tău de a fi mamă), îți trec prin cap idei de sinucidere şi totuşi, când aproape ai atins fundul prăpastiei, mâna bunului Dumnezeu te prinde, te ridică şi vocea Lui îți ordonă să nu îți pierzi speranța și încrederea că pentru copilul tău va fi mai bine aşa, departe de tine… gândindu-te că puiul tău nu va avea viața ta, renunțările tale şi aici, în această speranță, renaşte puterea ta de a merge mai departe…

Şi după fiecare noapte de nesomn, te trezești cu inima sfâsiată, dar cu zâmbetul pe buze… Ai un motiv sa lupti!

Şi acest motiv este fericirea copilului tău şi SPERANȚA că el va trăi mai bine…

*

Ti addormenti notte dopo notte con gli occhi pieni di lacrime, incolpandoti sempre, sentendoti inutile (non era cosi il tuo sogno di essere mamma) ti passano per la testa idee di suicidio e nonostante tutto, quando quasi hai toccato il fondo del abisso, la mano di Buon Dio ti prende e ti rialza e la Sua voce ti ordina di non perdere la speranza e la fiducia che per tuo bambino sara meglio cosi… lontano da te… pensando che tuo pulcino non avrà la tua vita, le tue rinunce ed e qui in questa speranza che rinasce il tuo potere di andare oltre!

E dopo ogni notte di insonnia, ti alzi con il cuore strappato, ma con il sorriso sulle labbra… Hai un motivo per lottare!

E questo motivo e la felicità del tuo bambino e la SPERANZA che lui vivrà meglio.

ISBN 978-606-9020-15-9, poezie

am împărțit o sferă în două
într-o parte tu
într-o parte eu
dar eram două părți care tremurau
de frig despărțite
puncte bine definite
orice apropiere acum e în zadar
plâng verile pierdute-n amar
un tic tac mai geme în roșul pal
dorindu-și o virgulă
să-l aducă la mal
un contrapunct sentimental
sau uitarea
purtând iubirea-n aval

într-o parte eu
într-o parte tu
am împărțit o sferă în două…

(„Contrapunct sentimental, Tania Mariana Ianto)
ISBN 978-606-8639-25-3, poezie, 170  pg.

Prozele scriitorului Romeo Tarhon crează o imagine diferită de cea reală, a pământului, acea entitate feminină existentă încă din primele zile ale Creației, jucând un rol esențial în menținerea vieții. S-a spus că viața a apărut din apă, din aer, de pe alte planete, din neant și alte proveniențe, la fel de stranii și neverosimile.

Despre „Paradoxuri și fenomene (in)explicabile” – vorbește Romeo Tarhon în prozele sale realisto-fantastice. Nașterea din cuvânt și imagine – acesta este parcursul firesc al întâmplărilor relatate. (Cezarina Adamescu)

roman, 230 pg., ISBN 978-606-8639-40-6

desenam pe pereți numai cai verzi
e treaba ta… dacă mă crezi
și noaptea luna-mi spunea
că nu pot avea această culoare
dar ea ce treabă poate avea
cu mine?
nu sunt vandal
fac doar graffiti

cu mintea încinsă
culoare mea e mult prea decisă
e verde
și din nuanță nu pierde
iar caii mei liberi vor galopa
triumfal prin încăpere
pe pereți vor alerga
până când, din salon, vor evada
și, verzi fiind, vor decora

alți pereți
pe care vor zburda
și nebunia va triumfa…

(„Triumful nebuniei”, Tania Mariana Ianto)

ISBN 978-606-8639-29-1, poezie, 160 pg.

Da, cuvintele au inimă! Și suferă aidoma inimilor noastre trupești, bătând în ritmul emoțiilor pe care doar penița poeților le pot măsura… Nicolae Danciu ne oferă 77 de bătăi ale inimii lui poetice transpuse în rândurile de cuvinte ale celui de al doilea volum de autor. Un minut și alte câteva secunde numărate pe orologiul poeziei.

Inima cuvintelor este, în fapt, însăși inima poetului… Este inima versului pe care cititorul a putut-o simți, ca vibrație, în primul volum al autorului (În brațele tale, Poezie…), iar acum, pulsul celor 77 de poeme răspunde provocării pe care muza poeziei a ridicat-o poetului. Iar Nicolae Danciu vine cu propria-i provocare de mister, prin versuri închinate dintâi misterioasei Iulii din Castelul poetic de la Câmpina…

Dar, bătăile inimii sale de cuvinte nu generează doar starea poetică a versului pe care, cu acest al doilea volum, putem să-l înscriem în curentul câmpinean. Ele aduc omagiu însăși muzei Inimă. Căci, inimii de nu-i dai iubire, ea singură ni se împiatră, nu?

Cezar Adonis Mihalache,

Scriitor

ISBN 978-606-8639-36-9,

118 pagini, poezie