Povestirile din acest volum balansează între imaginativ și instantaneu social. Parte dintre povestiri pot fi încadrate ca eseuri atent îmbrăcate în haine metaforice… „Alte povestiri” sunt ușor încadrabile însă în stilul beletristic al prozei scurte. Dar toate sunt ușor de citit. Curg în nararea imaginarului sau punctarea unor concluzii de viață, așezarea lor pe firul cărții nefiind deloc întâmplătoare.

Nici momentul în care aceste povestiri văd lumina tiparului nu este întâmplător, volumul născându-se pe intinerariul ascendent evolutiv al cunoașterii și al trăirilor autoarei, „într-un punct al vieții” în care autoarea se simte în „stare, aptă, capabilă de a trage anumite concluzii”, de a-și revizui „trăirile, comportamentul, logica și nu în ultimul rând impresiile formate de-a lungul timpului despre oameni și viață”.

Autoarea are un stil alert, o adevărată peniță de scenarist, poveștile ei construindu-se ca un tablou viu cu fiecare tușă. Deși nu ard sub împletituri metaforice stufoase, scrierile Aurorei Cristea se citesc pe nerăsuflate. Și au marele avantaj de a putea fi recitite foarte aproape ca moment după prima lectură, corelându-se într-un firesc aproape surprinzător cu experiențele noastre de viață. Atât cu experiențele trecute, dar și cu fiecare moment din „Carpe diem” -ul cotidian.

Despre autoare vom mai auzi! Neîndoielnic! Fie prin scenariile care se simt a fi gata a irumpe de sub penița tumultului de cunoașteri, experiențe și imaginație, fie într-un viitor roman al cărui filon strălucește printre rândurile actualei cărți precum mica nedespărțită încă de minereul brut.

Autoarea scrie despre stările și trăirile fiecăruia dintre noi. Despre dragoste, despre trădare, despre cunoaștere, despre dezamăgire, despre iluminarea care se aprinde la capătul unui fir de îndoială. Dar scrierile ei au mereu un element surprinzător. Fie în evoluția personajelor beletristice, fie în concluziile din cadrul eseurilor. Eseuri care, poate, la prima lectură par literare, dar sunt crochiuri cu tente filosofice, fie din prozele scurte care, de asemenea, la prima întâlnire, par însăilări de imaginativ îmbrăcat în epitete, dar care sunt tot lecții de viață.

Multe dintre aceste „pastile” au și un pertinent caracter editorial. Dar nu sunt simple creionări de presă, ci adevărate cronici, atât pentru urmași, cât mai ales pentru trezirea contemporanilor. Sunt strigătele de durere și disperare față de soarta țării, despre evoluția ori, mai bine spus, involuția oamenilor ei…

O țară pe care autoare o contemplă în tristețea-i grandioasă. Pentru că, da!, și năruirea cutumelor unei țări poate fi grandioasă… „Săracă țară cu urmași suferinzi! Ai fost nefericită, dar vei ajunge și mai nefericită! Numai Dumnezeu te mai poate salva!”…

O salvare va exista, însă! Autoarea este încredințată de acest lucru, încheindu-și povestirile cu dorința vieții de a trăi, parafrazându-l chiar pe celebrul savant român, prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, printr-o concluzie de final, nu doar al povestirilor, ci al întregului volum: „lumea se va schimba în bine”…

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-43-7,

proză, 233 pg.