Iulică ŢENEA sau John XENEA, cum i se mai spune, este unul dintre puţinii poeţi români care reuşeşte să redea poeziei româneşti, esenţa, frumuseţea, grandoarea şi lumina care se naşte din Adevăr. Autorul este un mare patriot, un om iubitor de frumos, pe care doreşte să-l transfere oricărui muritor, el acceptă nemurirea şi crede în viaţa de apoi, eternitatea fiind emblema şi simbolul cunoaşterii iniţiatice.

Versurile sunt o emanaţie a unei construcţii artificiale şi profund simbolice, menite să incumbe printr-un abuz de ornamente, exact secretul şi motivele ce au inspirat-o. El se contopeşte în vers într-o aceaşi undă pulsatilă cu o mişcare poetică fecundă, trudind ore şi nopţi pentru cunoaşterea pietrei filozofale. Pentru mulţi el construieşte un nou model de instruire, semănând dragoste, viaţă, lumina pe care întunericul nu a apucat-o, iar prin jocul de lumini şi umbre al creaţiei autorului, îl socotesc unul din cele mai interesante şi apropiate imagini ale unui perimetru bine conturat şi aflat intr-o mişcare de transcedere. Ochii spirituali, cuvintele din arhiva proprie iniţiatică a autorului, prin cuvinte raportabile la simbol, dincolo la o entitate superioară spirituală, o regăsim în volumul poeziei oferite de Iulică Ţenea.

Profesor Doctor Viorel DANACU

*

Starea de „a fi” este pentru Iulică Țenea un refugiu poetic, „a vrea” nu (mai) are relevanță, iar atât de antrenantul, pentru noi ceilalți, „a putea” rămâne o stare metaforică despovărată de îndoielile ce ne macină pe noi.

Poetul este prin destinul ce i-a fost hărăzit un emigrant al continuității. Chiar și la el în țară, „acasă” reprezintă adesea o stare de înstrăinare. Pentru că el caută, își caută rostul, se întreabă, se încovoaie în fața hârtiei în lungile nopți ale întrebărilor, iar, de cele mai multe ori, toți ceilalți îl privesc ca pe un străin.

El este însă un însingurat pentru nepovara noastră de zi cu zi.  Căci poetul se consumă, se jertfește, acolo într-un plan metafizic, pentru noi, ceilalți, cei atât de grăbiți în planul nostru adesea mult prea sărăc prin însuși preaplinul trăirilor noastre fizice.

Dar Iulică Țenea știe deja asta. Căci el nu doar că a fost ca noi ceilalți, ci a trăit în planul nostru, al lumii noastre fizice, cât alții în câteva vieți.

Să fii și poet, și emigrant poate părea o cruce. Dar nu este o povară, ci însăși răspunsul pe care îl primește poetul privind în oglinda unei lumi pe care a lăsat-o în urmă. Pentru că a duce de unul singur povara, nu doar a propriilor tale întrebări, ci și pe cea a celorlalți, ai căror pași sunt și mai adânciți în nisipul îndoielii, reprezintă o cale, nu doar pentru propria-ți beatitudine în fața Divinității, ci și pentru mântuirea celorlalți.

Iulică Țenea a plecat în această lume pe două destine ale căutării. Fizic, și poetic. Emigrare și imigrare. Căci prin emigrare a căutat răspunsuri la întrebări ce nu puteau fi rostite în planul cenușiu al unei lumi de moloz, iar prin imigrarea sa poetică a căutat rostirea din întrebările ale căror răspunsuri le avea meșteșugite în metafore, poate prea avangardiste pentru lumea din care a trebuit să plece, nu pentru a găsi, ci pentru a se regăsi și a se cunoaște. Și a reușit, prin acest volum autorul revărsându-și și setea de viață, și abundența de trăiri, dar și mântuirea din cuprinderea religios-metafizică pe care a primit-o ca răsplată a prețului plătit pe drumul Gologotei lui.

De aceea, impresia pe care o ai lecturând acest volum, trecând de primul impact metaforic, intrând în acea stare de cugetare asupra urmelor pe care le lasă poetul și prozatorul Iulică Țenea, este aceea a unei cărți-scenariu. Este viața în grozăvia ei de a bate orice imaginație. Este scriptul unui învingător convins. Este mesajul pe care poetul îl lasă drept parte a unei moșteniri spirituale ce începe să ne cuprindă în adevărata ei dimensiune. Și care se scrie chiar în momentele în care, tu, cititorule, traversezi Rubiconul dintre două lumi.

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor și editor

ISBN 978-606-8639-72-7

poezie,

ediție bilingvă româno-engleză

„Pirații din Carpați cu… filtru” este o culegere de poezii „naționaliste” din opera apreciabilă a talentatului și originalului poet Petru Jipa, prietenul și admiratorul regretatului scriitor, plastician și universitar Petre Anghel, mentorul lui spiritual, căruia are grijă să-i dedice versuri omagiale în fiecare carte. Poezia pilot al cărei titlu parafează volumul este un pamflet usturător în care poetul și-a exprimat în versuri sincere, nesofisticate stilistic, revolta, dezaprobarea, tristețea, durerea pentru uriașele răni ale pământului patriei, din care „pirații” neaoși, încârdășiți cu cei de pe mările și oceanele colonialismului  vorace, smulg  de 27 de ani nu doar bogățiile nevăzute ale subsolului, ci și, din rădăcini, codrii seculari carpatini. Pădurea -„filtrul” Carpaților-, s-a tot împuținat, iar rumegușul rezultat în urma tăierilor și procesărilor lemnului prădat  intră în amestecul cu urmele de tutun chimizat al execrabilelor țigări a căror producție a devenit monopolul defrișatorilor străini, ca și alimentele contrafăcute  și toate bunurile de consum.

„Întregul volum, de altfel, este un pamflet-manifest răscolitor, un melanj de lacrimă, sarcasm, revoltă, venerație și dor de țară: de acea țară nesecătuită, neprădată și nemutilată așa cum arată acum, ca după un terifiant război distrugător de aproape treizeci de ani. Poetul a avut grijă să selecteze cele mai expresive creații lirice, ca mesaj și încărcătură emoțională, utilizînd un generos registru tematic și stilistic, de la nunțele satirice la cele elegiacice candide și de la poeziile consistente, apăsătoare, cu zeci de versuri, la scurtisimile aforistice de câteva versuri, demonstrându-și virtuozitatea antrenată, exersată de-a lungul anilor prin pasiunea pentru beletristica lirică.  Felicitări, Petru Jipa, și la cât mai multe volume la editura Națiunea! (Romeo Tarhon)

ISBN 978-606-8639-62-8

poezie, 122 pagini

O fiolă de iubire

Luată pe un nor plăpând

Numai fiindcă-mi stă în fire

Să-ți păstrez același gând

Cât să îți fac pe plac

Chiar de-ar fi să mor

Doar să îți complac…

Să te ating ușor și temător…

Fără să te blestem

Doar să nu îmi fie dor…

De n-am să te mai chem…

Să continuăm de comun acord

Relația dintre noi

Cât să ne pierdem p-un fiord

Și om vedea apoi…

Cât să uit de lume,

Să știu c-a meritat

Să te iubesc la culme!

Pentru cât m-ai disperat… (O fiolă de iubire)

ISBN 978-606-8639-88-8

poezie (debut)

Multe are omenirea de îndreptat şi multe de recuperat. Fraţilor, oare nu auziţi cum plânge în voi Iubirea Divină călcată în picioare de atâtea pasiuni, de ură, de dorinţe de îmbogăţire şi mărire, de egoism şi invidie? Vă invit să mergem la izvorul învăţăturilor lui Isus şi să clădim omul cel nou aşa cum şi-a dorit atât de mult Mântuitorul. Nu mai transformaţi principalele evenimente din viaţa Lui în motive de îmbuibare. Lepădaţi-vă de ghiveciul aşa numitelor sărbători religioase, care nu sunt decât obiceiuri păgâne poleite cu ceva credinţă creştină şi reveniţi la Credinţa simplă propovăduită de Isus şi apostolii Săi şi transmisă nouă prin Noul Testament.

Veniţi, fraţilor, să punem bazele Noii Societăţi umane, care să se călăuzească strict după Legea lui Isus, pe care o ştiţi dar mereu o uitaţi: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” şi comportaţi-vă aşa precum şi Isus s-a comportat adică: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru”.

Fraţi români, întrucât Dumnezeu ne-a dat o inimă caldă şi iubitoare, şi proorocii spun că în România se va produce redresarea spirituală care va conduce la ivirea zorilor Noii Lumi, vă propun să trecem cât mai curând la înfăptuirea Vrerii Divine şi să începem să trăim potrivit Învăţăturilor lui Isus. (Autorul)

ISBN 978-606-9020-27-2, eseuri

Am în față un cuprinzător volum de publicistică: Jos gheara de pe țara mea! (manifest pentru națiune), al scriitorului și jurnalistului Adonis Cezar Mihalache. Cred că este o lucrare unică în istoria jurnalismului românesc. Nu atât prin cele peste 600 de pagini (vor mai fi încă și altele), cât mai ales prin mesajul articolelor publicate în ultimii 17 ani (2000 – 2016). În ele se îngemânează condeiul talentat al scriitorului, cu ascuțișul de brici nemilos, neiertător, curajos și demascator al jurnalistului.

Iar mesajul acesta este cuprins în titlul cărții: un strigăt-avertisment pe care autorul îl adresează celor care nu numai că nu ne-au iubit niciodată, ci ne-au urât, de când vânturile neprielnice ale unor vremuri pierdute în negurile istoriei i-au abandonat în mijlocul Europei. Odată cu ei s-a spulberat și liniștea vechiului continent, dar mai ales a popoarelor care au avut neșansa de trăi în vecinătatea lor. Fiindcă, după cum afirmă Milton G. Lehler, acestea i-au considerat pe unguri „ca pe un flagel trimis de Dumnezeu asupra lor”!

De acest flagel am avut și avem din plin parte și noi, românii. Pentru că din el s-au născut și s-au întins, ca o pecingine, extremismul și revizionismul unguresc, care au condus, în cele din urmă, la o ideologie fascistă, prin care se decreta că „națiunea ungară este cea mai splendidă realizare a rasei mongole, care nu cunoaște decât victoria. În noi fierbe sângele lui Attlila, al lui Arpad și al lui Gingishan”! Nu este deci întâmplător că dintr-o asemenea ideologie a izvorât acea gândire primitivă, concentrată în barbara „Mărturisire a leventului”, publicată în broșura din 1939, întitulată „Nincs Kegyelem” (Nu există iertare). Aceasta ne viza direct pe noi, lansând ideea „suprimării, fiecărui valah”, pentru a rămâne „o singură naționalitate, cea maghiară, națiunea, sângele meu (…) Nu va fi milă!”

Iată deci cui se adresează strigătul-avertisment din titlul volumului lui Adonis Cezar Mihalache. Și nu neapărat pentru că ar mai exista și acum pericolul ce ne-a pândit în urmă cu aproape un veac. Vremurile s-au schimbat. Nu mai poate fi pusă în aplicare „mărturisirea leventului” din 1939. Pot exista acum însă cu totul alte pericole ce ne pândesc. Ele sunt „pașnice”, nu mai presupun neapărat vărsare de sânge. Însă sunt cu mult mai periculoase. Fiindcă pefidia iredentismului și extremismului maghiar a rămas aceeași. Ea manevrează însă cu alte metode, a celor pe care le-aș numi „troianiste”, sau, ca să le „botez” cu niște termeni mai moderni, cele ale „coloanei a cincea”. În aceasta pot fi incluse absolut toate organizațiile politice ale ungurilor și „ungurilor-secui” din România (UDMR, Partidul Civic Maghiar, Consiliul Național Secuiesc, Partidul Maghiar din Transilvania etc etc), organizațiile „civice și culturale” (de ordinul sutelor!), organizațiile para-militare (care își desfășoară activitatea sub privirile nepăsătoare ale autorităților statului român).

De altfel, războiul jurnalistic al autorului – fiindcă e într-adevăr un război! – este purtat pe două fronturi: unul împotriva celor la care m-am referit în rândurile de mai sus. Sunt urmașii celor pe care Emil Aurel Dandea, în 1928, îi arăta cu degetul, de la tribuna Parlamentului României. Ei nu gândesc altfel decât înaintașii lor: „Țara, națiunea, instituțiile și tot ce este valah, e înaintea noastră superlativul odiosului, ce trebuie urât din toate puterile și combătut cu toate mijloacele (…) Legile țării le privim din punct de vedere al eludării lor, sau ca să tragem eventualul profit pe care ni-l asigură (…) Cu cât vom avea mai multe libertăți cu atât vom lucra mai intens, cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai periculoși pentru Statul Român, căci nouă, drepturi și libertăți de la români nu ne trebuie decât ca să le îndreptăm contra lor (…) A slăbi tot ce este românesc, a strica cu tot prețul, a alimenta nemulțumirile, discordia înăuntru, ponegririle în afară – iată datoria noastră pe teritoriul românesc. Patria pentru noi este maghiară, cea veche. Numai cetățenia forțată, temporală este cea românească. De aceea stăm în cetățenia impusă nouă, până ce ne vom putea reuni cu patria. Căci existența și fericirea maghiarilor nu se pot încadra între actualele hotare ale României”. Tocmai de aceea, Dandea îi ruga pe „conducătorii țării noastre de azi, ca și pe cei de mâine, să gândească asupra acestor probleme”, și le atrăgea atenția că „orice încercare de a-i câștiga sufletește pe unguri, pe secui, prin politicienii ce li s-au urcat azi în spatele lor, este condamnată dinainte la cel mai catastrofal eșec”.

Celălalt front al autorului este cel împotriva acelora care au devenit slugi și unelte ale celor care trăiesc „sub asuprirea valahilor, cea mai ticăloasă națiune de pe suprafața pământului”! Ei pot fi catalogați, fără nicio reținere, trădători de țară și de neam! Nu din prostie, ci din interes. Nu neapărat doar aceia care s-au vândut pentru un pumn de linte, precum Sabin Gherman, ci și cei ce s-au vândut pe mulți și grei „pumni” de arginți, vânzătorii de țară, care au pus – și pun încă! – meschinele și mizerabilele interese personale și de partid mai presus de interesele României și ale poporului român! Iar aceștia sunt, „in corpore”, toți cei ce s-au perindat la guvernarea țării în ultimul sfert și mai bine de veac, din 1990. Ei au „trudit” la dărâmarea industriei, a agriculturii, a economiei românești; la vinderea pământurilor, a munților și pădurilor țării, a tuturor bogățiilor ei, astfel încât să ajungem o colonie modernă, astfel încât „străinii ni s-au urcat în cap și ne râd în nas”. Sunt lichelele, slugile plecate, lipsite de pregătire și conștiință. Aceștia sunt urmașii celor pe care Nicolae Iorga îi numea cândva „hâzii politicieni mâncați de pofte și nevolnicii (…) cârmuitorii neghiobi și vânduți ai țării”, care nu merită niciodată să fie iertați de Dumnezeu. Dar nici de poporul român!

Citiți această monumentală lucrare și o să aflați numele tuturor.

Ilie Șandru,

scriitor și istoric literar

ISBN 978-606-8639-45-1,

publicistică, 571 pg.

Stai, Timp, aici cu mine, pe bancă,
Oprește-te în loc măcar o clipă!
Stai, Timp, nu trece așa, în grabă,
Și visele cu vise mi le-adapă!

poezie, 116 pg

ISBN 978-606-8639-60-4

Am fost și azi la școală
inimi desenate pe colțul caietului
și gândul iar îmi zboară
sunt pierdută în viitor
cuvintele șoptite în interiorul meu
le ascult și nu le pot uita ușor
versuri și poezii coboară
amintiri vechi de la școală
amintiri din viitor
detalii importante care dor

                                                           și nu au legătură cu noi
întrebări misterioase
mi-au dat răspunsuri mincinoase
prezentul e atât de departe
ghicitori se aud în șoapte
unde ești și cum te cheamă?
nu mai vreau la școală
aripile mi-au crescut
viitorul meu a devenit trecut…

64 pg, poezie

ISBN 978-606-8639-58-1

Câteva sincere mărturisiri și smerite împărtășiri din rodul îmbelșugat și tezaurul binecuvântat al cuvântului : culegere de articole, eseuri, studii, interviuri și recenzii

Neîndoielnic, Stelian Gomboș are harul Cuvântului… Harul de a se adresa novicilor, harul de a stârni curiozitatea celor ce vor să înțeleagă mai mult, dar și harul de a se adresa prin cuvinte potrivite celor mai înțelepți dintre noi. Pe toți îi apropie, aidoma așezării firești pe care o găsești în taina credinței, între coperțile acestui luminos volum. Pentru că fiecare pagină a cărții aduce în sufletul cititorului liniștea caldă a vorbelor duhovnicilor, graiul de înțelepciune al părinților stareți, dar și deslușirea unor cuprinderi de esență teologică pe care omul simplu nu are de unde să le afle.

Stelian Gomboș ne aduce astfel în fața ochilor atât învățăturile duhovnicilor, relevate aici prin interviuri și îmbelșugate portrete făcute slujitorilor Bisericii, dar „traduce” spre înțelegerea omului simplu ani de studii teologice, fără a transforma însă eseurile în expuneri simpliste, ci reușind să-l absoarbă pe omul simplu într-un vocabular teologic ce se clădește și se transpune cititorului în înțelegere filă cu filă.

Din volumul de față aflăm despre străduința unor preoți, despre sacrificiul făcut de duhovnicii neamului pentru a menține deschisă ușa bisericii în vremuri de restriște, și religioasă, și spirituală, dar cuprindem și tainicele săvârșiri din viața creștinului, pentru a înțelege de ce și cum se împlinesc obiceiurile și ritualurile Bisericii noastre strămoșești, Catedrală a Neamului  în care trebuie să ne regăsim prin fapte și nu doar vorbe.

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor, editor, publicist

teologie, 270 pg.

ISBN 978-606-8639-55-0

„România în agonie” este a treia  carte  a  poetei  și    publicistei Andreea Vasilica  Arsene, o tânără pe care am descoperit-o, apoi am încurajat-o, am îndrumat-o și am făcut-o să creadă în vocația ei de scriitoare și de jurnalistă prin harul pe care, în sublima Lui generozitate, Dumnezeu i l-a dăruit ca pe o recompensă la grele încercări ale vieții, dar și ca pe o misiune de suflet, cuget și cuvânt: cuvântul viu, suav, senin, delicat, edenic, dar și aspru, răscolitor, tulburător, tumultos, înnegurat… Acestea sunt culorile, tonurile și nuanțele lexicale, lirice și jurnalistice, ale poetei și ziaristei de succes Andreea Vasilica Arsene care, în trei ani de la înfățișarea și „înregimentarea” în mediul meu literar și ziaristic, a scris două volume de poezie și acest volum de publicistică al cărei titlu este un strigăt, un semnal copleșitor de alarmă: „România în agonie”. Este o onoare să o editez, să o prefațez și să o recomand publicului pe această tânără militantă naționalistă, o Ana Ipătescu a vremurilor de acum, a cărei armă este cuvântul tăios ca sabia și pătrunzător ca glonțul.  (Romeo Tarhon, scriitor, publicist, editor).

publicistică, 216 pg

ISBN 978-606-8639-57-4

Încă un volum remarcabil de poezie al Amaliei Năcrin, o creatoare de lirică pură, originală, modernă, sclipitoare și inovatoare stilistic prin „Cuvânt, Dumnezeu, Natură, Adevăr, Sentiment și Poezie”, așa cum îi stabileam reperele la debut… (Romeo Tarhon, scriitor și editor).

106 pg, poezie

ISBN 978-606-8639-59-8