„Măștile” lui Alex, oglinzile noastre…

Când un om atât de crunt lovit de soartă, copil ce la naștere a fost pândit și secerat, se ridică prin poezie pentru a spune Îți mulțumesc, Doamne!, noi, toți ceilalți, ar trebui să ne smerim pana creației…

Alex Enache este un suflet frumos. Frumos prin versul pe care ni-l dăruiește, frumos prin prezența sa lângă noi.

De acolo, din Roțile scaunului slăbiciunii, Alex ne trimite necondiționat tot frumosul lui. Ni-l dăruiește ca un poem dublu săvârșit. Întâi prin creație, apoi prin truda de a-l așterne, pentru noi, pe hârtie. Iar tânărul poet cuprinde în versurile sale mai multe minuni ale lumii decât poate cei mai călători dintre noi. Și ne așterne, cu speranță, însemnările sale de necălător în dimensiunea noastră fizică, dar zburdalnic în corola de poezie a lumii noastre, aceste sensibile poeme. Și sunt exemple pe care le-am putea urma, călcând, de acum înainte, acest pământ poate mai conștienți de ceea ce avem.

El nu îi dojenește pe ceilalți pentru ceea ce nu are. Libertatea de a se mișca. Căci, este oricum mai liber decât noi. Și nici nu reproșează Divinității nedreptatea care i-a fost făcută la naștere. Dimpotrivă, îi mulțumește pentru ceea ce este.

Poeziile lui se citesc cu emoție. Se trăiesc, menite fiind de autor pentru a fi trăite. Ele nu consemnează durerea și nedreptățile vieții, ci pun în evidență ceea ce mulți dintre noi uităm chiar a trăi. Bucuria vieții. A trăi și a mulțumi Divinității pentru că putem să le trăim… Căci, deh!, când ai totul este firesc să ai… totul, nu? Dar oare așa să fie?

Noi avem picioarele pe pământ… El doar roțile profane… Și totuși este mult mai înrădăcinat decât mulți poeți.

Alex Enache ne oferă un volum al bucuriei… Chiar dacă aparențele, aidoma titlului cărții, ne pot înșela… Căci, deși fiecare poezie este o Mască în sine, nu este cea a lui Alex în raport cu noi… Nici nu ar avea cum, căci unde oare s-a mai văzut ca sufletele frumoase să se ascundă după măști?! De fapt sunt oglinzile în care noi nu ne vedem. Sau nu ne mai vedem! Deși suntem acolo, cu toate stările și imitațiile noastre, cu toate măștile noastre…

Cândva un prieten îmi spunea, dintre „roțile scaunului slăbiciunii”, că, atunci când mie îmi pare grea viața (da, în libertatea mea de mișcare!), să mă gândesc la el. Dar nu cu acea compasiune pe care o punem noi, de pe picioarele noastre, paravan în fața roților lor, ci întrebându-mă dacă nu cumva el este cel cu adevărat liber…

De aceea, nu citiți aceste poezii, a priori, cu aerul compasiunii! Trăiți-le! Gândiți-vă dacă nu cumva cineva a înțeles sensul libertății noastre mai bine ca noi.

Gândiți-vă dacă nu cumva „roțile” voastre sunt mai ostenite de nemers decât picioarele acestui tânăr, picioare ce au călcat pământul doar în imaginar… Dar care, iată, au colindat mai mult ca noi…

Editorul închide fila aici… Tu, cititorule, deschide corola de minunii a lumii lui Alex Enache, dar și a lumii noastre!, și trăiește-i versul… Adu-ți aminte să trăiești!

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-31-4

poezie, 104 pg.

Andreea Vasilica Arsene, cunoscută drept „poeta eminesciană” cu nume predestinat să dăruiască cititorilor iubitori de poezie versuri tulburătoare, care fac corzile sufletelor să vibreze, după debutul cu volumul „Clipa Măiastră” uimește din nou. În „Alter ego-uri”, poeta născută „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai” de pe meleagurile lui Eminescu, româncă adevărată fiind, care luptă pentru cauza românității în țară și în lume prin condeiul de jurnalistă înflăcărată și ca militantă, propune cititorilor un univers liric răscolitor, încărcat de simboluri și de viziuni dintr-o lume antagonică, dialectică, o lume aflată la „răscruce de vînturi”, o lume în care sufletul poetului este condamnat la singurătate, la dedublare, la multiplicare în diverse „roluri”, „măști” și „ego-uri”dintre cele mai… nefericte.

Andreea Arsene, ca om în luptă cu sinele-i înseriat, transmite prin versurile sale trăiri comune tuturor poeților, dar într-un stil inedit, specific, grav, tăios, încrâncenat, fără zâmbete. În creațiile ei reușește să mixeze lumea reală cu lumea himerică printr-o succesiune de scene și viziuni poetice care descriu zbuciumul universal al nașterii și apunerii lumilor, dar și despre zbuciumul individului și mai cu seamă al poetului, redând cu măiestrie tot tumultul de trăiri pe care le experimentează omul în existența lui trecătoare: de la căderea în abisul disperării, al însingurării, al închistării la renașterea din propria cenușă asemeni  Păsării Phoenix prin deschidere către univers, către lume, către oameni.

Renașterea spirituală a universului poetic al Andreei Arsene se realizează prin Cuvânt, prin frumos, prin metaforă. Poeziilor din volumul „Alter ego-uri” sunt încărcate de sensuri și  mesaje existențiale majore, aceasta fiind misiunea dintotdeauna a poetului al cărui crez, pe care însăși autoarea volumului îl definește, este acela de „făuritor de vise cu ochii larg deschiși”, conferind „hrană și tămăduire sufletului omenesc”. „Alter ego-uri” este opera lirică a unei poete aparținând Curentul Literar Douăzecist, în cadrul căreia se autodefinește, se împlinește, se modelează artistic și stilistic, oferindu-și  opera introspectivă și analitică de mare forță literară.

                                                             Cosmina Cozmean