Autor: Aurel Brumă

Dacă nu o moarte fățișă și imediată, politicenii sunt, în mod cert, otrava noastră de zi cu zi. Stropii de venin care nu ne omoară imediat ci se insinuează în fibrele noastre pentru o moarte târzie și dureroasă. Stingerea demnității. Un deces al  speranțelor ca o otravă pe care ne-o administrăm singuri. La început cu zâmbetul pe buze, râzănd ilar la micile lor „atenții” electorale, pentru a ne bate singuri cuiele ignoranței într-un sicriu al generațiilor indiferente, apoi tot mai încrâncenați de trădările lor, de felul în care își hrănesc bunăstarea cu speranțele noastre, dar fără putință de a-i mai alunga din noi. Căci s-au întrepătruns cu gândurile noastre transformându-ne într-o umbră blazată a ceea ce am fost cândva.

Politicienii sunt stropii de otravă pe care îi luăm neîncetat de peste două decenii… Și chiar dacă am simțit din prima clipă răul pe care ni l-au produs, nu am încetat a cerși porția de zi cu zi. Ambalată în hârtia de ziar ori vârsată în creierele noastre direct de pe ecranele sufocante, dar mai ales anesteziați cu doze ale deciziilor lor, otrava politică are o singură culoare. Culoarea fatalității. Și chiar dacă, aparent, dozele nu sunt la fel de „concentrate”, cele primite dinspre politicienii îmbăiați și îmbătați de cerneala deciziilor de guvernanți fiind cu mult mai veninoasă decât vitriolul de vorbe al Păpușilor mecanice din Opoziție, în fapt, în viețile noastre răul indus este același.

Și ne primim cuminți, parcă blestemați de vorbele „tovarăsei” defuncte, dar încă prezente, primim dară, aici, „cuminți la locurile noastre”, prin taxele și legiferările guvernanților doza zilnică de otravă. Ne intoxicăm cu prezențele lor media pe care le simțim că ne fac rău dar nu avem unde fugi. Căci, sunt peste tot. Stoluri de vârcolați însetați de sângele speranțelor noastre, necrofagi ce-și mai primesc dreptul la noi „vieți” politice pe măsură ce mai smulg o halcă din carnea noastră.(…)

În loc de concluzie, parafrazându-l pe Aurel Brumă, destinul nostru, dacă nu debarasăm de politicenii-țepelari, este adioma celui condamnat la moarte și care cere amânarea termenului pentru a decide care ar fi procedura optimă… Cu deosebirea că nouă nici opțiunile nu ne mai sunt permise, fiind deja hotărâtă, prezidențial-guvernamental prin actul de coabitare al cianurilor politice, felul de exterminare.

Citiți și încercați propriile voastre răspunsuri la provocările autorului. În acest fel veți înțelege cât de ușor ar fi ca România să fie a noastră și nu a lor, a politicenilor „oameni fără țară”, dar trăitori precum niste cuci în cuibul nostru milenar.

 Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

 ISBN 978-606-93458-2-5

240 pg, publicistică

– Hapuri cu efect imprevizibil –

Autor: Eugen Eftimiu.

Probleme cetățenești… Problemele lui cetățenești. Sau schițe despre el și lumea din oglindă. Numiți-le cum vreți! Oricum le-ați spune, puteți concentra hapurile lui Eugen Eftimiu într-o folie pe taraba farmaciei destinderii. Pastile hâtre, pastile de râs, hap-uri care, oricum ar fi, nu au cum să vă facă rău. Dar care, luate la timp, pot să vă dea o stare de bine. Mai ales de le veți privi așa cum au fost însăilate aceste „momente” și „schițe” din viața bătrânului gazetar. Lipsite de ranchiună, dar dornice de a încrusta pe șiragul timpului momentele personale ale autorului. Pentru că, prin viața sa tumultoasă, ziaristul nu are doar clipele lui, ci toate întâlnirele sale cu ceilalți se transferă a priori în propria-i experiență de viață, întrepătrunderea vieții personale cu profesiunea ducând acest nucleu al hapurilor de acum într-o lume în care linia de demarcație dintre „al meu” și „al lumii” devine aproape insesizabilă.

Sunt surprinse în cele câteva zeci de „tablete” momente din viața de gazetar a autorului. Momente create cel mai adesea prin „contactul” dintre lumea lui de gazetar și lumea celor veniți cu grijile și fobiile lor în secția de „Probleme cetățenești” din redacția ziarului „Informația Bucureștiului”, acolo unde ziaristul a lucrat o lungă vreme, dar și din biroul „Libertății” de mai târziu.

Sunt schițele unei lumi văzute de Eugen Eftimiu prin ochii mereu scrutători ai gazetarului, dar și decelate mai apoi de firea analitică, perspicace, șugubeață ori critică a omului care a trecut prin această lume dimpreună cu pofta sa de scris. Cu pofta de a consemna evenimentele încă din vremea sa de „preziarist”, din timpul facultății ori a anilor de ucenicie de la întreprinderile unde a lucrat înainte de a ajunge în presă. Și care, nici acum, la pensie, nu s-a oprit din a-și pune întrebări.

Având dară destule amintiri pentru a nu avea timp să se plictisească, bătrânul gazetar ne propune o provocare dar fără tendința de a o transforma într-o confruntare. Ne ispitește în lumea amintirilor lui, atât de vii prin felul de a fi scrise, acolo unde pare că putem zugrăvi dimpreună calapodul unei lumi ce a fost și este acolo, în paginile unui scenariu viu.

Da, poate că uneori hapurile vor părea a fi pilule cu efect placebo! Dar tot nu le vei putea găsi efecte… banale, fie măcar și pentru poleiala de timp care se întrezărește pe fiecare dintre ele.

Vechi, dar totuși atât de noi. Simple, dar nu banale. Și, în fond, dacă nu lucrurile simple sunt cele mai ispititoare și mai greu de redat în perfecțiunea modestiei lor, atunci care ar mai fi rostul?

Opriți-vă dară preț de câteva ceasuri. Când voiți! Încercați să vă rupeți de tumultul acestor vremuri pentru a vizita prin pastilele „timpului” pe care ni le propune Eugen Eftimiu lumea lui de ieri. O să vedeți că multe par a se fi schimbat și, totuși, așa să fie?

O să regăsiți poate temerile de ieri în cotloanele zilei de azi. Iar dacă „hapurile” gazetarului v-au stârnit și zâmbete șugubățe, atunci este și mai bine. Înseamnă că autorul și-a atins scopul. (Cezar A. Mihalache, publicist)

Națiunea, 2011
ISBN 978-606-92834-2-4