Pornind în pelerinaj în Țara Sfântă, poeta Ana Ardelean trăiește cu exaltare și smerenie numeroasele revelații pe care le generează miraculos, de două mii de ani, orice piatră, orice fir de apă, de iarbă și de lumină, orice copac, orice pasăre și insectă, orice norișor, orice suflet de om și de vietate, orice sfioșenie a vieții și a nevieții din cele ce au fost, mai sunt și vor dăinui,  acolo, pe târâmul sacral care ni L-a dat, ni L-a adeverit și ni L-a luat spre a ni-L redărui pe Cristosul unei omeniri din ce în ce mai hulpave și mai bolnave, tărâmul în care Mântuitorul și-a trăit și și-a murit, spre Înviere și veșnică viețuire, misiunea dumnezeiască de a schimba lumea, de a o întoarce la credință și pocăință, cu prețul crunt al sacrificiului de Sine. În acest peisaj mirific pășește cu evlavie și mișcătoare emoții poeta sibiancă, reușind, pas cu pas să descrie fiecare locșor, fiecare istorioară, fiecare amprentă a timpului scurs peste vestigiile conservate de natură și de mâna omului, așa cum au fost redate, adesea în parabole cu tâlcuri, în Cartea Sfântă de către ucenicii evangheliști care L-au urmat, L-au slăvit și L-au dăruit oemnirii pe Fiul Omului și al Lui Dumnezeu.

Cartea de poezii ”La tine, Doamne, vin”, este o depănare cvasibiblică a vieții, minunilor și sacrificiului cristic; este încă o mărturie vie care se adaugă patrimoniului literar, cultural, istoric și spiritual care obligă la neuitare, spășire și regăsire a omului modern pe lungul și sinuosul drum al creației, de la originile ancestrale, precreștinești, la devenirea incertă acum și în viitor. Este remarcabil talentul poetei, dublat de o mare sensibilitate și întregit de profunda sa credință în Dumneseu, prin care ne dăruiește această carte de excepție, lucrând-o în cuvinte simple, uzuale, fără artificii stilistice și metaforice, fără a se complica cu ritmica și rimica pretențioasă a poeților sintetici care se vor impecabil de stilați, dar care nu reușesc să transmită emoțiile calde pe care Ana Ardelean le generează și le insuflă cu naturalețe desăvârșită. (Romeo Tarhon)