Nu este o greșeală a considera poezia ca fiind în sine un „Psalm”… Căci este o psaltire de vindecare a sufletului, de la poet la cititor dar și viceversa… Și așa cum poezia cuprinde în ea stări și leacuri ale suferințelor sufletești, atât de comune, dar și atât de diferite în trăirile fiecăruia dintre noi, și Psalmul este în cele din urmă o culegere de binecuvântări pe care le primim, la un moment dat în viață, nu întâmplător, nu ocazional, ci cu un scop pe care poate nu-l întrezărim de la început. Vindecarea celorlalți ori vindecarea noastră.

Curajul de a scrie un „psalm în psalm”, sugestia divină, îndrăznesc să rostesc, pe care a primit-o poeta Ana Ardelean, fiică credincioasă a și întru poezie, de a așterne această psaltire în versuri de supracitire după Psaltirea Sfântului Dimitrie  al  Rostovului a Psalmului Maicii Domnului reprezintă leacul vindecător al cititorului și deopotrivă al credinciosului. Fără însă a se exclude, dar putând parcurge pe căi diferite, laic și religios, Psalmul Maicii Domnului, pe care îl putem numi, fără a produce vreo blasfemie, ca fiind un Psalm cu literă mare poetică, așadar, fără a se exclude, dimpotrivă, completându-se în prelungirea rugăciunii sau a emoției de lector de poezie, fiecare cititor, frământând colțul paginii-poem ori rostogolind între degete rozaliul-acatist, cu gândul la rugăciunea care a sugerat fiecare catism în parte, este chemat să trăiască prin sufletul-trăire al poetei Ana Ardelean conturul de înțelepciune desprins cel mai probabil ca o corolă de cunoaștere a rugăciunilor înălțate Maicii Domnului.

Și totuși, dincolo de faptul că Psaltirea în versuri a Maicii Domnului, în forma așternută de drept credincioasa Ana Ardelean, poate fi citind oricând, nu doar așa cum așează rânduiala bisericească Psalmul Maicii Domnului (inclusiv Psaltirea Sfântului Dimitrie  al Rostovului, între Miercurea Săptămânii Patimilor şi Sâmbata Tomii), între cele două, Psalmul de inspirație și Psaltirea poetică rămân diferențele necesare și autoimpuse. Pe care cititorul este chemat să le zidească singur ca metaforă sau rugă.

Lucrarea aici de față poate fi însă și un răspuns la o întrebare pe care acum nu doar fețele bisericești și teologii o rostesc parcă tot mai des… „Unde sunt casele în care se mai citeşte psaltirea, cea de Dumnezeu inspirată şi care dă omului o atât de mare credinţă în Dumnezeu, o atât de puternică speranţă în El, atunci când este lovit de o nenorocire, de-o boală, de un necaz, de-o supărare, şi o atât de ardentă iubire de Dumnezeu?” (Sfântul Ioan de Kronstadt).

Și, iată, avem aici, nu un răspuns, ci o invitație de a ne întoarce, așa cum ne îndrumă Sfântul Teofan Zăvorâtul (care ne spune: „Rămâne la libertatea fiecăruia să aleagă ce fel de rugăciuni doreşte”), spre citirea și recitirea unei lucrări esențiale în familia creștinului.

Ca „tehnică” poetică, de remarcat că în unii psalmi avem doar o simplă versificație a psalmului de inspirație (de exemplu Psalmul 150), iar în alții (cum ar fi Psalmul 101) se remarcă întreaga strădanie a autoarei de a „conspecta” și cuprinde chemarea înaintată Maicii Domnului în versuri meșteșugite în mult mai puține rânduri. În oricare situație, însă, este remarcabil efortul autoarei, care, neîndoielnic, fără dreaptă credință și rost poetic, nu și-ar fi putut duce la bun sfârșit această incursiune.

Iar dacă se poate spune că lipsește ceva volumului de față este poate doar un mesaj al poetei, din perspectiva laică a scrisului pe care îl abordează în alte lucrări, despre felul în a primit acest mesaj-chemare de scriere și așternere religioasă.

Dincolo de toate acestea, cartea poate fi considerată și un mesaj pentru toți ceilalți poeți… Căci, poate poetul nu este întotdeauna pe atât de credincios pe cât o cere relația sa cu scrisul… Iar „Psaltirea Maicii Domnului, în versificație după  Psaltirea Sfântului Dimitrie  al  Rostovului”, în zămislirea Anei Ardelean, poate fi tocmai acel mesaj pe care nu doar cititorii de poezie sunt chemați să-l pătrundă, ci și unii poeți, chemați să-l deslușească.

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-75-8

poezie, 168 pg.