Privind înapoi, am putea înțelege încotro ne îndreptăm. Nu dau lecții. Nici nu am pretenția de a fi făcut o carte. Aici sunt doar fragmente cărora le lipsește un liant. Liantul este în cititor, nu în scribul care a adunat aceste bucățele de mozaic. Nu există „drept de autor”. La urma urmei, nici nu cred în ideea de „copyright”. Este o imbecilitate creată de sistemul capitalist.  Cui aparțin cuvintele? Unui popor. Cui aparțin gândurile cuiva? Culturii care l-a creat. În spatele fiecărui „autor” stau mii de ani de gânduri, de filosofi uitați, anonimi sau faimoși. Toți plagiem câte ceva, deci nu putem pretinde că ne aparține ceva. Deci, da, puteți multiplica, fotocopia, fura, posta pe Internet orice din această carte. Chiar toată! Nu-mi aparține. Nimic nu ne aparține în afara sufletului nostru. Insomnii plăcute, cititorule!

Am spus „înapoi” deoarece îmi pare că, din punct de vedere cultural, mergem înainte ca racul. Înapoi deoarece aceasta nu este o carte. Și mai ales nu are un autor, ci mai mult pe cineva care a cules și a ales dintre multe cărți. Nu este o carte deoarece acestea sunt doar gânduri disparate, fără o coeziune evidentă, fiind doar frânturi din cărțile pe care le-am savurat. Mai bine spus, nu este o carte, ci lupta mea împotriva uitării. În primul rând al uitării mele. În ultimul rând, al uitării generalizate.

Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate… (Mădălin Matica)

ISBN 978-606-8639-74-1

eseu, 166 pg.