De n-ar fi Poetul – care să ne smulgă din starea aceasta de sedați, de amorțiți în simțirile noastre de indivizi sociali, aparținători unei națiuni cu Istorie, am realiza, oare, dramatismul condiției noastre post-comuniste? De n-ar fi Poetul, am realiza noi că suntem marionete umile în mâinile unor nababi fără Dumnezeu, păpușari vicleni care regizează piesa așa-zisei democrații euro-atlantice? Maestre Romeo Tarhon, sunteți Tribunul vremurilor noastre, Condeiul care trezește, Cuvântul care doare – ca să constatăm că suntem încă vii… Fie-vă mereu Verbul… bici care spintecă tăcerea – și tăcerea vinovată, și tăcerea inocentă! Plesniți cu metafora dumneavoastră usturătoare negustorii care și-au întins tarabe în templu! Poate că, astfel, Dumnezeu se va reîntoarce în bisericile goale ale celor care L-au surghiunit, iar copiii noștri vor putea spera la o înviere pământească în vatra neamului. (Prof. Gheorghe Pârlea, un cititor…)

poezie, 125 pagini

ISBN 978-606-93231-7-5