O carte care transcende din ficțiunea cititorului obișnuit și ancorat anumitor reguli științifice, religioase și de acceptare, „că așa s-a pomenit de când lumea”, în futurismul unor interpretări despre Ziua de mâine, în care se pot regăsi acei cititori care au renunțat la norme și cutume, pentru a privi viitorul dincolo de parapsihologie.

Pentru a înțelege drumul la care este invitat cititorul, pentru a primi, în fapt, un fel de avizare minimă antelectură, trebuie să privim cunoașterea ca un ocean plin de informație pe care se conturează insulițele a ceea ce înseamnă (încă) necunoaștere sau nepătruns, neînțeles, neacceptat, nedescifrat.

„Ziua de mâine”, fie cea a generației, fie cea „biblică”, transcendentală, „a îngerilor”, înseamnă infuzie de informație, de cunoaștere. Pentru că acesta este mersul înainte, evolutiv. Dar cum oceanul cunoașterii se tot mărește, și insulițele de necunoaștere de pe el se măresc la rândul lor proporțional!

Autorul, poate și pentru a nu se opune unui curs contemporan al acceptării și toleranței celorlalți față de necunoscut, așa-numitele lucruri de neînțeles, în cel mai bun caz privite de aceștia ca „stranii”, iar în cel mai nefericit ca „bizarerii”, își rezervă dreptul de a prezenta întreaga lui lucrare de cunoaștere, interpretare, analogie sub rezerva de Ipoteză.

Pentru mulți cititorii, cartea va avea o linie a normalului incredibil de perceptibil. Parcă și noi ne-am gândit la așa ceva?… Parcă și noi ne-am întrebat: „Dacă?”… Dar nu am avut curajul și nici răbdarea de a ne așterne gândurile dincolo de ficționar, de imaginar, de a le da o consistență din interpretări și mai ales analogii.

Ioan Micu vine cu o abordare religioasă, științifică a neștiințificului, sumând totul într-o Ipoteză.

Un asemenea volum îți dă încredere că ceea ce azi va fi privit, inevitabil, ca imaginație, „stranie” ori nu, mâine poate fi acel coeficient care să ne permită să facem saltul peste ceea ce considerăm drama de azi (de la poluare la „degenerarea” ADN -ului sub vortexul de energii generate de evoluția rasei umane, iar ceea ce numim o de gradare a materialului ADN/ARN să fie de fapt scânteia schimbării radicale), așdar, un salt spre ziua de mâine, spre omul/„înger” pe care încă nu-l înțelegem ca structură…

Poate că „îngerii” de azi, fie ei și înțeleși ca extra-tereștrii, suntem de fapt noi cei de mâine, nu?!…

Așadar, azi, simple ipoteze! Dar… mâine?

 Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

196 pg, 17/21

ISBN 978-606-8639-80-2