Uneori este bine să știm că și noi avem o datorie de onoare față de Limba Eminească, nu doar libertatea de a o mulge ca pe o vacă dătătoare de colastru oricărui aventurier avid după glorie, fără a fi stăpân măcar pe graiul românesc. Mă uit uneori cu spaimă la copiii și tinerii care pretind că scriu poezie, dar habar nu au cine a fost și ce a scris Eminescul nostru cel fără de prihană. Imitatorii lui nu sunt decât penibili mimi din seriale pamfletiste tele-imbecilizante prin care este subminată, inferiorizată, penibilizată, spălată pe creier românitatea aflată, de fapt, într-o fază istorică de rezistență la pauperizare programată, materială și spirituală, fiind împinsă să își piardă cultura și cultul culturii, esențele esenței naționale și naționaliste, prin stoparea perversă a accesului mediatic și tipografic la valorile perene românești: locul de invidiat în „religia” culturii, artelor, științelor, inventicii, gândirii și aplicațiilor în toate domeniile de vârf care determină progresul.

Sunt atât de român, încât dezavuez a-poezia, a-ritmia non-lirică și non-metaforică, încât prefer să citesc și să ascult de o sumedenie de ori pe an „Sara pe deal” în lectura radio a lui Mihail Sadoveanu, decât să citesc seară de seară poezii fără seară, fără tei, fără deal, fără sat, fără dor… Prefer să rezonez cu duhul lui Eminescu…

                                                                               Autorul

ISBN 978-606-8639-82-6

poezie, 140 pg.