Amalia Năcrin, care se renaște pe sine cu fiecare carte de poezie ori de proză, publică încă un volum remarcabil de creații  poetice care impresionează prin dimensiunile lirice abordate, care vin să revoluționeze limbajul liric, dându-i binecunoscuta amprentă personală de mare originalitate și adresabilitatea cuprinzătoare către lumea acelor  cititori care preferă poeziile și prozele care nu pun în lumină doar partea frumoasă a vieții, ci și pe cea plină de urâciune, de mărăciune, de nebunie paroxistică, de angloase specifice vremurilor .

În acest nou volum, poeta se autodefinește drept Femeie-„Copil tomnatic”  împovărată de viață, dar purtând în suflet o lumină vie, izbăvitoare, purificatoare care o înalță pe culmi de grație spirituală. Dar și în postura de Femeie-„Strigăt” de Iubire, care se dedică artei de a fi etern feminină, precum un altar viu de credință, dorindu-se iubită de către cei pe lângă care trece „cu dragostea de mână”, pe măsura iubirii sale pentru ei, oamenii care au uitat „Ce e Iubirea”.  Dar și ca Femeie-„Caleidoscop” care se resoarbe în Sine și se poate dedubla dându-și noi și noi definiții, marcând o  sublimă „Trecere” în inimile celor care iau contact cu actul creației sale. De asemenea, ca Femeie-„Candidată” la  a-și deveni sieși Frunză, Copac, Pădure, Ploaie, Binecuvântare Cerească… în toamna unei vieți depline, precum și  ca Femeie-„Ancestrală” care vine din lumea de dincolo de noi cu moștenirea spirituală  și cunoașterea perceptivă și intuitivă a generațiilor de strămoși, și care vrea să se ofere, prin tot ceea ce poate ea deveni „edenicul alb”, tuturor celor care vor să fie parte a universului ei inefabil. Dar nu mai puțin ca Femeie-„Dor Năvală”  a cărei „semnătură”, „ampretă” și   „trecere” sunt inegalabile și unice, alegând să-și manifeste dorul de umanitate prin actul creției, devenind, astfel, o poetă a tuturor stărilor suflești.

                                                                   Cosmina Cozmean

ISBN 978-606-8639-83-3

poezie, 148 pg.