…Și mă semnez cu un vârf de aripă albă, ce nu s-a topit în cerneala sentimentelor mele. Îl iau ușor cu penița pe care mi-am făcut-o din degetul arătător de la mâna dreaptă, și o așez la finalul ultimelor mele cuvinte.

Întorc călimara cu gura în jos, golită acum de toate emoțiile, sentimentele, frământările și întrebările mele pentru tine. E sufletul meu acum eliberat de tot ceea ce îți este, căci numai astfel vârful acela alb al aripei de fluture ce plutea acolo dintotdeauna, neamestecat, a putut ieși din captivitatea sufletului meu- trup al celuilalt suflet. Numai așa se putea așterne în urma a tot ceea ce sunt, confirmâdu-mă în formă de iscălitură- partea din Dumnezeu care niciodată nu a ales pentru mine Iubirea, care niciodată nu mi-a dat Lumina ca răspuns, ci doar mi-a mângâiat sufletul pe dinăuntru, și mi-a tras gândurile în inimă, ca nu cumva să mă sperii de noile și noile fațete ale coloritului existenței. Acum, golindu-mi călimara de toate viețile noastre, îmi zâmbesc în primul rând mie, și mă iert în primul rând pe mine de tot ceea ce am ales să experimentez și tu nu mi-ai iertat, neînțelegând încă… încă… fiind la primele bătăi de aripi înlăcrimate.

Corina Mihaela Roman – Scrisoare din fluturi

ISBN 978-606-8639-03-1

poezie, 110 pg.