Autor: Vera Crăciun

În acest început de mileniu ale cărui coordonate par a fi bișnița, minciuna, corupția – toate gata să impună un regulament nou la scară planetară – Vera Crăciun și-a propus și a reușit să recidiveze într-un timp relativ scurt, care nu atinge marginile unui an. În creația sa, poeta nu se lasă influențată de nimic ce poate fi raportat la spectrul politic în care țara se scaldă într-o apă mai tulbure ca toată istoria ei de veacuri și la nimic din criza financiară ori economică, ce pare că revarsă pe tărâmurile mioritice doar amarul sedimentat dinăuntrul și din afara țării. Ea revine sfioasă, dar cutezătoare, pentru a-și face loc suficient de confortabil în lumea culorilor menite a da frumusețe poeziei și chiar îndrăznește să aleagă albul pentru a doua sa carte de autor, dar nu pentru că ar fi întotdeauna în opoziție cu celelalte culori, ci pentru că, în albul copleșitor al zăpezii, dorește să-și dezvăluie bunăvoința angelică și trăirile pline de lumină, de credință și de speranță, scăldate toate în aceeași inocență manifestată în Meditații și cuvinte, primul său volum de versuri.                                                                            
Poezia Verei Crăciun este liniștită și expresivă. Prin versuri își deschide sufletul și permite cititorului să-i admire zborul senin al cuvântului, rostit cu seninătate și plecat spre frumos, ca pentru a ne convinge că este izvorât din frumos: „Frumosul se naște din rază divină,/ Din act creator dătător de lumină./ Se naște-n privirea curată și blândă/ Din ochii femeii născută fecundă” – Privire de mamă. În același timp, conștientizând că sentimentele au intensitate diferită de la om la om, că iubirea se manifestă felurit chiar în relația părinte-copil, poeta manifestă răbdare și bunăvoință pentru a convinge și nu vine cu argumente, ci cu o întrebare retorică în măsură a rușina pe îndărătnicul om, la orice vârstă s-ar afla el: „Cum să nu mângâi fruntea întristată,/ Obrazul cald ce catifea de crin era odată/ Ori mâna ce te-a legănat/ Cu dor și drag te-a mângâiat!” – Iubire de părinte. Este, dacă vreți, încercarea poetei de a defini iubirea, acțiune foarte dificilă precum se știe.

Marian Malciu,

Membru al Ligii Scriitorilor din România

ISBN 978-606-92834-3-1