Suflet rătăcit

IMG

Autor: Elena Andra Radu

„Elena Andra Radu a prins „momentul”. L-a trăit și l-a așternut în fiecare clipă a devenirii ei poetice. Și, chiar dacă și-a ascuns până acum versurile printre filele caietelor de școală, faptul că nu le-a lăsat să se irosească, să treacă prin ea fără ca degetele de copil iar mai apoi de adolescentă să-i tremure sub penița săvârșirii lirice, îi permite acum să ne dezvăluie tot acel șuvoi de la izvoarele sale. Acel râu de metafore croit parcă pentru a-și netezi drum prin deșertul din fiecare dintre noi. Acel râu care va deveni, pe măsura altor și altor dezlegări ale trăirilor sale, un fluviu în toată splendoarea lui.”

Cezar Adonis Mihalache,
publicist

I.S.B.N.: 978-606-93231-2-0

Altarele tăcerii

IMG

Autor: Dori Lederer

„După un popas astral între două lumi de metafore, popas rezervat celor ce au ostenit prea mult pe cărări de singurătate, viața așezându-le poate pe umeri nedrepte și nemiloase răspântii în urcușul pe Golgota căutării, după ce am admirat nemărginirea nemărginirii de pe tărâmul Malurilor de gânduri, Dori Lederer ne propune acum o netemătoare reculegere în Altarele tăcerii. Ne deschide poarta unui templu de tăceri și revolte culese și înzidite între întrebări și împăcări, între iertări și vinovății…”

Cezar Adonis Mihalache,
publicist

I.S.B.N.: 978-606-93231-3-7