Aici pare o rugă așternută cuminte într-un altar, dincoace țâșnește parcă dintr-o incantație desprinsă la limita lumii spiritelor… În scrierea Amaliei Năcrin, totul se derulează rapid… Precum trecerea de o clipă a unei năluci-timp… Nu apuci să distingi bine, nu apuci să deslușești întregul, să-ți obișnuiești ochii minții cu tihna unei povestiri așezate, aproape cu iz religios, aproape ca o tâlcuire de pilde, de ea cândva citite dar abia acum, în târziul părții de devreme ale vieții ei, că, brusc, se rostogolește, se prăvale, inundându-ți fiece fibră, vâlvătaia de film al unui crochiu de scenariu provocator. Dar așa scrie Amalia Năcrin: între două lumi, dinspre două lumi… Iar rândurile desprinse din iureșul de scriere și descriere al nălucii sunt aidoma unui joc de iele. Care te cuprinde, de dezmiardă, te îmbie, de acoperă cu blestemul neșansei de a înțelege intriga înainte de a fi lăsat pe coama lecturii și ultima filă de carte… Un joc al nălucii ielelor ce îți susură melodios metafore care, apoi, se sparg sub ploaia de descrieri a lumii reale.

Pentru cei ce nu sunt gata să înțeleagă substratul de sub meșteșugul mesajelor autoarei, pentru cei ce sunt încă pradă unei singure percepții, refuzând să deschidă larg ochii minții pentru a cuprinde minunile celei de a doua lumii, cea îmbătătoare, nu simplu ademenitoare precum cea fizică, cea banală, cea de aici, cea rezervată a priori fiecăruia dintre noi, limanul nălucii rămâne doar o mărginire frumos conturată…. Pentru ceilalți însă, cartea se rostuiește ca o pildă în metafore.

Cezar Adonis Mihalache,

Editor