Într-un timp, în care goana după existențial ne cotropește și ne face să nu mai avem timp de noi în suflete, poezia Nicoletei vine și mângâie prin atingere: ”Și mă întorc din vremea în care/ Plouă cu flori din ierni depărtate,/ Când apa dispare din marea cea mare/ Și-n zare apar curcubee florate ((DE DEPARTE…). Poeta ne îndeamnă într-un timp anost la cel mai înălțător sentiment: iubirea: ”Stau zâmbetele-n ramuri/ Pentru a fi culese,/ Cuvintele-n ciorchini/ S-au copt din primăvară,/ S-a copt și fericirea,/ În vârf de crengi înalte/Arome-mbătătoare,/ Ca dintr-un nor” (LA CULES DE IUBIRE).

Dacă ar fi să stai cu ochii închiși, ți-ai imagina o pădure plină de fluturi, tu, atins de aripile lor și restul… doar iubire… Așa-i?! Nu vreau să mă depărtez de titlul cărții, un titlu care seamănă deosebit de mult cu sufletul poetei. Pentru că, da…! a pus suflet în ce a scris, acest lucru nu-l poate nega. (Amalia Năcrin)

ISBN 978-606-8639-95-6