Ceea ce trebuie amintit, este faptul că în fiecare casă de oameni săraci și nevoiași există o mare speranță în Dumnezeu, o speranță în bine și o speranță în liniștea sufletească,
deși, uneori, aceste speranțe sunt departe și deșarte, fără a avea vreo posibilitate de schimbare a cursului vieții în bine; dar, fără ajutorul Celui de Sus, nu se poate face nimic.
(BANUL, OCHIUL DRACULUI)
*
„Copilării furate” trebuie să devină doar un manifest al unor timpuri trecute… Și depinde de fiecare dintre noi, în orice parte a vieții am fi, ca timp a ceea ce ne-a mai rămas, să ne
îndreptăm propriile greșeli sau să le compensăm, atât cât putem, pe cele ale semenilor nostri.(Cezar Adonis Mihalache)
*
Fără har, această miniepopee a satelor uitate, înainte de Dumnezeu, chiar de către oameni, pentru că Dumnezeu nu poate uita ceea ce nu există în micime, ar fi reprezentat crochiuri de gazetă. Fără date, fără loc, fără nume, oricum le-am fi regăsit, peste timp
si în orice loc, si ne-am fi regăsit în ele. De o parte sau alta „liniei”, sistem-blazare. (Prof. Dr. NICOLAE GEORGESCU)
*
Mihaela Dana Chioariu-Topârcea se dovedește a fi un adevărat ambasador al românismului și o meritorie aspirantăl a calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România. De aceea, mă consider un editor și un coleg scriitor privilegiat. (Romeo Tarhon)
ISBN 978-606-8639-73-4
proză