Poeziile Lilianei Vacaru sunt strigătele de durere a milioane de mame plecate departe de casă pentru acel „mai bine” visat pentru pruncii lor. Sunt vocile strivite de deziluzie și resemnare a acelorași mame care au realizat prețul plătit, „Bilet spre fericire” fiind, de fapt, un loz al încercării de ieși din starea de depărtare, de înstrăinare, de izolare și uitare, pe care și-l dorește fiecare român ce-și plânge dorul departe de casă.

Drama autoarei este însă înmiită și de filonul ei atât de pur poetic. Iar cel ce va cuprinde și cu ochii minții aceste strigăte de dor va înțelege blestemul care a căzut peste milioanele de români ce s-au înstrăinat de țară, care au fost înstrăinați de casele lor de conducători nedemni de frumusețea acestui popor, oameni care au plecat departe pentru acel strop de mai bine, dar, mai ales, va înțelege apăsarea de mormânt pe care o trăiește românul, ca ființă poetică, exilat departe de țară.

Poeziile se calchiază într-un scenariu pe care mari regizori nu au curajul a-l așeza pe celuloid: Drama românilor plecați în căutarea unei bucăți de pâine. Iar versurile poetei curg într-o dureroasă relatare, fie ea și narativ-imaginară, a dorului, de la dorul îndurerat de pierderea celor ce nu vor mai fi nicicând acolo, acasă, așteptând smeriți și cuminți întoarcerea „risipitorilor” de timp, la dorul înstrăinat, uitat ori abandonat, se așază dară în descrierea unui timp blestemat mai bine decât ar face-o poate rândurile unui roman-fluviu. Pentru că durerea depărtării nu are nevoie de tomuri-epopei pentru a fi redată. Nu trebuie așezată pe capitole, nu trebuie meșteșugită pentru a transmite emoția unei generații izgonite.

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-56-7

poezie, 154 pg