Refuzul aparent de sine, reformularea prin Cuvânt, Dumnezeu, Natură, Adevăr, Sentiment și Poezie sunt principalele mesaje meditative ale Amaliei Năcrin, creatoarea de lirică abia pornită la lungul drum al poeziei către poezie… Îi dau dreptate, este foarte greu oricărui poet și artist să se autodefinească, să se autoevalueze, tracul fiind maxim, emoțiile fiind copleșitoare atunci când  vorbește, colocviază despre sine. Nici mie nu îmi este ușor să o definesc  dar știu ce simt: Amalia Năcrin este foarte poetă, este cât se poate de poetă…! Cât voi trăi îi voi urmări rotația fenomenală în sublima constelație a Poeziei. Genialitatea, apreciez eu, este manifestă prin fărâme, bucățele, fragmente, clipe, stropi și frânturi de inspirație și creație. Pentru a o evalua, cataloga și dimensiona, vă sugerez să o cititți dincolo de cuvinte și necuvinte, să îi parcurgeți cu profunzime și răbdare năstrușniciile lexicale impecabile, mature, aproape rebusisitice și să nu săriți cumva  cel puțin două poezii de referință  în care este sclipitoare, remarcabilă: „Fără” și „Lupi.”