Limanul nălucii

IMG

                             Aici pare o rugă așternută cuminte într-un altar, dincoace țâșnește parcă dintr-o incantație desprinsă la limita lumii spiritelor… În scrierea Amaliei Năcrin, totul se derulează rapid… Precum trecerea de o clipă a unei năluci-timp… Nu apuci să distingi bine, nu apuci să deslușești întregul, să-ți obișnuiești ochii minții cu tihna unei povestiri așezate, aproape cu iz religios, aproape ca o tâlcuire de pilde, de ea cândva citite dar abia acum, în târziul părții de devreme ale vieții ei, că, brusc, se rostogolește, se prăvale, inundându-ți fiece fibră, vâlvătaia de film al unui crochiu de scenariu provocator. Dar așa scrie Amalia Năcrin: între două lumi, dinspre două lumi… Iar rândurile desprinse din iureșul de scriere și descriere al nălucii sunt aidoma unui joc de iele. Care te cuprinde, de dezmiardă, te îmbie, de acoperă cu blestemul neșansei de a înțelege intriga înainte de a fi lăsat pe coama lecturii și ultima filă de carte… Un joc al nălucii ielelor ce îți susură melodios metafore care, apoi, se sparg sub ploaia de descrieri a lumii reale.

Pentru cei ce nu sunt gata să înțeleagă substratul de sub meșteșugul mesajelor autoarei, pentru cei ce sunt încă pradă unei singure percepții, refuzând să deschidă larg ochii minții pentru a cuprinde minunile celei de a doua lumii, cea îmbătătoare, nu simplu ademenitoare precum cea fizică, cea banală, cea de aici, cea rezervată a priori fiecăruia dintre noi, limanul nălucii rămâne doar o mărginire frumos conturată…. Pentru ceilalți însă, cartea se rostuiește ca o pildă în metafore.

Cezar Adonis Mihalache,

Editor

Glasurile suferinţei

IMG

                                                             La început a fost cuvântul… Apoi, o voce renăscând optimismul din cenușa unui război abia stins… Dar parcă mult prea repede vocea s-a transformat într-un glas stins, devenit murmur supus, după care… tăcere. Tăcerea indiferenței, a nepăsării, a lașității…

Așa își începe paginile propriei cronici răul primordial… Răul care se insinuează peste meterezele unei renașteri, peste care se dezvoltă, le acaparează, hrănindu-se, la început, din neîncrederea oamenilor, că doar nu li se mai poate întâmpla o altă nenorocire, nu?, nu mai pot fi trecuți, atât de curând, prin alte stihii, după care răul se transformă într-o stare de a fi, de a conviețui, trăgându-și tot mai violent seva din nepăsările, indiferențele, trădările și vânzările numeroșilor iuda așezați la picioarele noului lor stăpân… Urmează neîncrederea față de aproape, urmează vânzările de conștiință, urmează instalarea acelui nou rău, nu prin rânjetul batjocoritor al trecutului ce se repetă în alte costumații, prin alte măști, ci prin faptele oamenilor… (…) Avem în fața ochilor un roman istoric… Dar și unul social… Și, deloc de neglijat, suntem și în fața unui roman psihologic al suferinței, prin rânduri „cartografiind” starea și staza de conștiință, ca indivizi, ca grupuri, ca neam… O nație ce repetă aceeași umilință, cerșindu-și de la alți și alți „noi stăpâni”, propria-i derivă, propria-i cădere, alunecând pe brazdele lăsate de plugul nepăsării, indiferenței, fricii, lașității, trădării, vânzării de sine, a risipirii conștiinței, ca individ, ca grup, ca neam… Și este cutremurător să revezi, să retrăiești, prin ochii trecutului literar, propriul prezent… Și, aproape cert, următorul viitor… (…) „Glasurile suferinței” reprezintă însă și un recviem teosofic, nu atât prin descrierea obiceiurilor religioase ale țăranului român, cât mai ales prin derularea evenimentelor prin trecerea aproape chiristică a unui personaj mesianic… Omul care îi avertizează pe cei din jur despre răul ce va urma, dar pe care, evident, nimeni nu-l ascultă… Nici măcar în clipa în care „a crede” devine ultima șansă pentru toți cei ce au fost nevrednici necredincioși (cei mulți și fără îndreptare, nu?)… Nici atunci, ei nu recunosc că au greșit, că s-au înșelat, că acela pe care nu l-au luat în seamă cu „poveștile” lui, acela de care au și râs poate, a avut nu doar dreptate, dar le-a oferit și o soluție prin șansa de a înțelege din timp teroarea din glasurile terorii, de a înțelege ce va fi însemnând noua suferință ce sta să se prăvale peste un neam, peste un destin…

Volumul doare, arde… Străpunge prin dramele trecutului, nepăsările prezentului, ironia viitorului nepetrecut dar parcă deja scris… Prin faptul că nu Trecutul, nu urma lui în timp, a fost cel vinovat, ci nepăsarea, indiferența oamenilor, înlocuite apoi, în clipa în care au realizat că nu mai au cale de scăpare de sub ghearele noului rău așezat peste rănile neînchise ale celui abia trecut, de lașități, de trădări, de pactizări ilare… Colectivizarea nu a fost doar a pământurilor, a bunurilor, a locurilor, a vetrelor cu tot ce aveau ele mai de preț, valori, arhetipuri… Ea a fost, de fapt, a sufletelor… Căci omenia s-a luptat inegal cu cei ce și-au „colectivizat” sufletele, cei ce s-au vândut pentru interesul lor propriu, pentru un „mărunțiș” mai străveziu decât ceea ce le rămăsese după răul masiv produs de război…

Pasaje din cartea Anei Ardelean Vecerdea, personaj și cronicar deopotrivă, cărturar al trecutului și dascăl al viitorului, își au loc și în manualele de istorie, și în monografii, în cele adevărate, sincere, despre satul românesc așa cum a fost el, așa cum și-a petrecut soarta, arareori destinul, prin vremuri, dar și într-o carte despre psihologia abandonărilor la care s-a dedat, în loc să se ridice și să lupte, un popor, o nație, o națiune…

Cezar Adonis Mihalache,

Scriitor

ISBN 978-606-9020-19-7

roman, 236 pg.

Calvarul unui suflet damnat (2)

IMG

După ce i-am editat, publicat și lansat volumul „Calvarul unui suflet damnat”, i-am spus Andreei Arsene că nu trebuia să o… ucidă(!) pe foarte tânăra eroină a acestui roman de ficțiune în care, de fapt, sciitoarea s-a dedublat până la identificare cu personajul principal, că nu trebuia să-i curme viața printr-un gest adolescentin sinucigaș, inocent și teribilist, în finalul cărții și i-am propus imperativ să o readucă la viață, să-i dea dreptul la viață într-un al doilea volum. (Romeo Taron)

ISBN 978-606-9020-00-5
Vol. 2. – 2019. – ISBN 978-606-9020-22-7,

roman

Eminescu, Eminescu, Eminescu…

IMG

Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că aproape toată poezia contemporană stă sub semnul poeziei eminesciene.

Și, desigur, mai știm că astăzi se scrie mult, se scrie bine, se scrie prost. Ceea ce conține valoare va dăinui, restul va fi sortit eșecului și uitării.

Despre  Eminescu s-au scris de asemenea volume întregi, încât nu ne-ar ajunge o viață de om ca să citim, să-l analizăm și să-l descoperim în toată profunzimea spiritului său. Și aici nu ne referim doar la poezie, ci și la partea activității sale jurnalistice, unde era de neîntrecut. Eminescu a scris atât de mult și de bine într-un timp atât de scurt încât, dacă îi citești operele complete, te întrebi când a mai avut timp și de poezie. Dacă iei orice articol scris acum o sută și ceva de ani, e uimitor cât de actual poate fi. Eminescu a făcut o sinteză amănunțită a vieții politicii și sociale din România acelor timpuri, sinteză care, uluitor, e de o actualitate incredibilă, ai senzația că nimic nu s-a schimbat în România în ultimii o sută cincizeci de ani. (Corina Herghelegiu şi Romeo Tarhon)

antologie,

ISBN 978-606-9020-20-3

Salvaţi România!

IMG

George Alexander este o voce națională și naționalistă care cheamă la formarea unui mare pol civic de rezistență, de lustrație și corecție, de luptă împotriva dirijorilor superîmbogățiți ai planetei și României, împotriva decidenților dinastici care, de la pupitrul lor departe de ochii oamenilor simpli, manipulabili, dau comenzi draconice marilor armatelor armaghedonice de activiști și propagandiști politici plătiți să inoculeze, mai ales pe căile subconștientului, în conștiința umană, cele mai bezmetice și terifiante comportamente instinctive de turmă condusă spre sacrificiu, spre carnagiu, spre împuținare… (Romeo Tarhon)

ISBN 978-606-9020-17-3

publicistică

Centenar, extremă neputinţă…

IMG

Am ieșit din Anul Marelui Centenar cu același gând al speranței. Că poate la următoarea mare celebrare, la 150 de ani sau la bicentenar, va fi altfel. Și vom fi și noi altfel. Mai responsabili, mai conștienți de rostul nostru… Și vom avea cu adevărat guvernanți și bărbați în stat care să ducă în lume mândria unor momente unice în existența unui om. În existența și, de ce nu?, poate gloria existenței lui…

Sigur, va fi nevoie cu mult mai mult decât invocarea speranței… Căci, dacă la 150 de ani sau la 200 de ani de consemnare a Marii Uniri vor mai exista lotrii în funcții de conducere, vom vorbi despre Unire doar din perspectiva unei cărți a trecutului istoric. Pentru că de ne vom mai lăsa conduși așa, nu vom mai fi noi cei de acum. Nici Țara de astăzi, nici idealurile, nici perspectivele, nici resursele… Și nu va fi nevoie nici măcar de trecerea unei jumătăți de secol… (Cezar Adonis Mihalache)

publicistică

ISBN 978-606-9020-04-3

Androginul- zâmbetul focului

IMG

O carte de poezie ce te invită la meditație… Căci, oare, ce fel de „semn” poate fi acest Androgin? Este „el” oare „de apă și pământ” sau „de foc și vânt”?

Și atât de multe alte întrebări te pot cuprinde încât, până la sfârșitul citirii, să ai mai multe îndoieli decât răspunsuri. Dar, dacă va fi așa, dincolo de partea lirică, dincolo de inundarea în metafore, volumul și-a atins scopul. A stârnit, a provocat, a determinat la o căutare a continuități Androginului. A jumătății lui. Pentru că Androginul este a priori într-o stare de continuă căutare a echilibrului dat de mirajul regăsirii jumătății, a perechii pierdute.

Pentru Amalia Năcrin, abordarea temei Androginului reprezintă un important pas spre poezia filosofic-mistică. Spre o abordare voit tot mai dificilă pentru a menține echilibrul între metaforă, plăcută și menită „liniștirii” cititorului de poezie, și interogația,- dată de teme ce pot tulbura cititorul liric, dar care deschide noi porți spre cunoaștere.

Androginul se constituie însă și într-un simbol-semnal al căutării echilibrului între cunoaștere și necunoaștere. Și așa cum, în cunoaștere, „armonia divină” nu va putea fi nicicând atinsă de noi, muritori, căci, pe măsură ce acumulăm „cunoaștere”, direct proporțional va crește și gradul de necunoaștere, la fel și în poezia Amaliei, echilibrul nu va fi dat de provocările filosofice, fie ele și în linia fragilă a unei ambiguități atotprezentă, ci tot de măiestria versului. (Cezar Adonis Mihalache, scriitor, publicist, editor)

poezie,

ISBN 978-606-9020-14-2

Androgina – vitralii de chirpici

IMG

Tulburătoarele îmbinări de cuvinte și metafore așezate cu grijă, te poartă pe tine, drag cititor, spre cele mai luminoase zări, chiar și printre norii gri, moi, pufoși, plini  de vibrație. Poeta își explorează sufletul, și-l atinge, își tratează corpul fizic cu infinitatea iubirii și spune  ”Eu sunt eu!”, în poezia cu același nume: ”cu toate ale mele, cu bune și cu rele / cu inconștiență și Divinitate”. Amalia Năcrin sădește semințe de iubire printre litere din care cresc versuri înălțătoare, sugestive, cu intensă încărcătura spirituală.

Când porțile Cerului s-au deschis, în noaptea Învierii, poeta a detonat ”bomba” rugăciunii, unde metafora este la ea acasă, unde Dumnezeu se regăsește până și în virgula dintre versuri, unde Doamna poeziei ialomițene se roagă cu tot corpul fizic și cu tot corpul spiritual, așa cum vedem în ”Ruga la Înviere”. (Nicoleta Mușat)

poezie, ISBN 978-606-9020-13-5

Am plâns, am sperat…

IMG

Salut debutul publicistic surprinzător (chiar și pentru sine) al tinerei Nicoleta-Marinela Dumitru. De ce chiar și pentru sine…? Fiindcă nu spera și nu era pregătită să intre neîncălzită în ringul lirismului abundat de amatorism, dar monopolizat și controlat de către profesioniști.

După ce mi-a trimis câteva ”mostre” literare, am ”deliberat” că există ”materie primă” (în stare brută) suficientă pentru o carte, i-am propus să facă dintr-un vis un fapt și să intre direct în arena luptei pentru afirmare (și) în acest domeniu pretențios și competitiv al beletristicii, fără a se fi antrenat și vreme îndelungată, cum o fac majoritatea aspiranților prin etalarea creațiilor pe rețelelor de socializare și pe site-urile literare digitale.

Faptul că a acceptat propunerea mea de a accepta  botezul publicistic cu o primă carte, a însemnat un gest lăudabil de curaj, conștientă fiind că se află în etapa inocenței, a căutării de sine și a uneltelor potrivite, a exersării și însușirii tehnicilor meșteșugului literar, necesare, după ucenicia de cioplitor, șlefuitor și modelator, cizelării rafinate ca sculptor  compozistic matur, format și formator în plastica literar-artistică atât de pretențioasă, de anevoioasă și prea puțin apreciată. (Romeo Tarhon, scriitor)

poezie, ISBN 978-606-9020-12-8

Steaua mea eminesciană

IMG

Limba lirică eminesciană încă are infinite rezonanțe la care să se sincronizeze poeții contemporani și cei de după… Inovația și inventica lingvistică, rimica și ritmica, metaforismul, modelarea prozodică, plastică, sugestivă… reprezintă surse inepuizabile ale lirismului artistic posteminescian. Doar cei care nu au harul să o facă, îl reneagă pe Poetul Părinte Întâietor și îl declară depășit, epuizat, scheletizat. Să scriem cât mai mult, cât mai dedicat și cât mai inovator în limba sacră eminesciană! (Romeo Tarhon)

poezie, ISBN 978-606-9020-03-6