Măști

„Măștile” lui Alex, oglinzile noastre…

Când un om atât de crunt lovit de soartă, copil ce la naștere a fost pândit și secerat, se ridică prin poezie pentru a spune Îți mulțumesc, Doamne!, noi, toți ceilalți, ar trebui să ne smerim pana creației…

Alex Enache este un suflet frumos. Frumos prin versul pe care ni-l dăruiește, frumos prin prezența sa lângă noi.

De acolo, din Roțile scaunului slăbiciunii, Alex ne trimite necondiționat tot frumosul lui. Ni-l dăruiește ca un poem dublu săvârșit. Întâi prin creație, apoi prin truda de a-l așterne, pentru noi, pe hârtie. Iar tânărul poet cuprinde în versurile sale mai multe minuni ale lumii decât poate cei mai călători dintre noi. Și ne așterne, cu speranță, însemnările sale de necălător în dimensiunea noastră fizică, dar zburdalnic în corola de poezie a lumii noastre, aceste sensibile poeme. Și sunt exemple pe care le-am putea urma, călcând, de acum înainte, acest pământ poate mai conștienți de ceea ce avem.

El nu îi dojenește pe ceilalți pentru ceea ce nu are. Libertatea de a se mișca. Căci, este oricum mai liber decât noi. Și nici nu reproșează Divinității nedreptatea care i-a fost făcută la naștere. Dimpotrivă, îi mulțumește pentru ceea ce este.

Poeziile lui se citesc cu emoție. Se trăiesc, menite fiind de autor pentru a fi trăite. Ele nu consemnează durerea și nedreptățile vieții, ci pun în evidență ceea ce mulți dintre noi uităm chiar a trăi. Bucuria vieții. A trăi și a mulțumi Divinității pentru că putem să le trăim… Căci, deh!, când ai totul este firesc să ai… totul, nu? Dar oare așa să fie?

Noi avem picioarele pe pământ… El doar roțile profane… Și totuși este mult mai înrădăcinat decât mulți poeți.

Alex Enache ne oferă un volum al bucuriei… Chiar dacă aparențele, aidoma titlului cărții, ne pot înșela… Căci, deși fiecare poezie este o Mască în sine, nu este cea a lui Alex în raport cu noi… Nici nu ar avea cum, căci unde oare s-a mai văzut ca sufletele frumoase să se ascundă după măști?! De fapt sunt oglinzile în care noi nu ne vedem. Sau nu ne mai vedem! Deși suntem acolo, cu toate stările și imitațiile noastre, cu toate măștile noastre…

Cândva un prieten îmi spunea, dintre „roțile scaunului slăbiciunii”, că, atunci când mie îmi pare grea viața (da, în libertatea mea de mișcare!), să mă gândesc la el. Dar nu cu acea compasiune pe care o punem noi, de pe picioarele noastre, paravan în fața roților lor, ci întrebându-mă dacă nu cumva el este cel cu adevărat liber…

De aceea, nu citiți aceste poezii, a priori, cu aerul compasiunii! Trăiți-le! Gândiți-vă dacă nu cumva cineva a înțeles sensul libertății noastre mai bine ca noi.

Gândiți-vă dacă nu cumva „roțile” voastre sunt mai ostenite de nemers decât picioarele acestui tânăr, picioare ce au călcat pământul doar în imaginar… Dar care, iată, au colindat mai mult ca noi…

Editorul închide fila aici… Tu, cititorule, deschide corola de minunii a lumii lui Alex Enache, dar și a lumii noastre!, și trăiește-i versul… Adu-ți aminte să trăiești!

Cezar Adonis Mihalache,

scriitor

ISBN 978-606-8639-31-4

poezie, 104 pg.