Suspinul florilor de crin

IMG

Carmen Rodica Norocea din Craiova, o distinsă doamnă abia trecută de prima jumătate a centenarului de viață pe care i-l dorim, mi-a mărturisit cu dezarmantă sinceritate: ”Poezia este hrana sufletului meu, la care nu pot să renunț, este pasiunea mea, s-a născut din suferință, întruchipând în poezie tot ce am trăit și mi-a lipsit de-a lungul viețiii, în poezie regăsind dragostea și dorul de viață…” Aveam să aflu, totodată, că nu a publicat nici măcar un vers de când scrie și că, datorită paginii FB pe care o păstoresc, dedicând-o poeților contemporani în mare parte neafirmați, a simțit chemarea, a simțit că a venit vremea să îndrăznească… Și nu oricum… Ei, bine, Carmen Rodica Norocea apare în trei cărți: ”Limba noastră eminească ” și „Terapie prin poezie”, volume de colecție antologică și în prima carte de autor, „Suspinul florilor de crin”, pe care am onoarea să o prefațez. Aș putea numi… triplu debut această performanță a norocoasei Norocea care, astfel, parcă vrea cu ardoare să recupereze anii risipiți în care, lipsită de încredere în sine și camuflată în sine, nu și-a găsit timpul și locul pentru a-și depăși inhibițiile spre a  ieși la lumină.

Nu voi da curs tentației de a scrie cu prețiozitate și pretenții exegetice despre colega mea de suflet și stihurile ei, despre calitatea poeziilor, despre cantabilitatea exprimării lricie cursive, lin curgătoare prin cuvinte simple, neforțate, neîncărcate de sofisme și balastru stilistic, despre tematica foarte cuprinzătoare, despre mesajele calde, pilduitoare ce rezidă din fiecare creație, despre registrul coloristicei lirice, despre contrastul dintre unele versuri curate, inocente chiar, și alte versuri stilate, apăsate, păstoase, virulente, atent meșteșugite, ci voi pune punct scurtei prezentări declarând-o, „decretând-o” pe autoare drept Poet(ă), creatoare care își vede visul cu toți (!) ochii – cei ai feței, cei ai minții și cel al frunții, pineal, ciclopic, ba și mai mult decât a visat: de trei ori Poetă, deodată, performant, cu numele pe trei cărți. O felicit!

Romeo Tarhon, scriitor

ISBN 978-606-8639-13-0

148 pagini, poezie